Echipa de management a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu a stabilit că poziția instituție ar trebuie să fie pentru o limitare a mandatelor rectorului la două.
”Referitor la dezbaterea publică din ultima vreme, cu privire la numărul maxim de mandate de rector pe care o persoană le va putea ocupa într-o universitate din România, potrivit noii Legi a Învățământului Superior, echipa de management a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (rectorul, președintele Senatului, prorectorii și directorul CSUD) a dezbătut această problemă și susține în unanimitate că, în conformitate cu normele și tradițiile culturii democratice, unei persoane ar trebui să i se permită să ocupe maxim două mandate în funcția de rector.
Considerăm că două mandate sunt suficiente pentru ca orice persoană sau echipă de conducere să-și pună în aplicare viziunea managerială cu privire la dezvoltarea unei instituții, pe când un număr mai mare de mandate comportă riscurile acumulării excesive de putere și de inerție instituțională, ambele contrare tipului de cultură democratică pe care o susținem.” se arată într-un comunicat emis de ULBS.