O femeie a intrat cu mașina într-un cap de pod la Târnava - Pasageră rănită, dusă la spital
foto: arhivă

Polițiștii rutieri au intervenit joi la un accident rutier produs pe DN 14, în afara localității Târnava. O femeie a intrat cu mașina într-un cap de pod.

Din primele cercetări efectuate de polițiști rezultă că, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaș, pe un tronson de drum în curbă ușoară la stânga, din cauze ce urmează a fi stabilite, o femeie în vârstă de 56 de ani, din Mediaș, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma impactului, pasagera din autoturism, o femeie în vârstă de 33 de ani, tot din Mediaș, a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital.

“Un echipaj SMURD a intervenit de urgență pe DN 14 între localitățile Copșa Mică și Târnava la un accident rutier. Echipajul a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 33 de ani care a fost transportată la CPU Mediaș cu traumatism la membrul superior”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul. În zonă se circulă îngreunat.

Ultima oră