Programul ”Rabla pentru becuri” - Cum vor fi obținute tichetele de 200 de lei

Ministerul Mediului a publicat ghidul programului „Rabla pentru becuri”. Instituția încearcă să îi convingă astfel pe cei care mai au becuri vechi să le schimbe cu led-uri.

Cei care vor să aplice la program trebuie să se înscrie într-o aplicație electronică gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu și să îndeplinească mai multe criterii.

Fiecare persoană va primi un voucher în valoare de 200 de lei și are la dispoziție 7 zile pentru a merge la un magazin înscris în program. Poate cumpăra becuri led de maximum 15 wați.

Criterii de eligibilitate Rabla pentru becuri. Vouchere în valoare de 200 de lei

Criteriile de eligibilitate a solicitantului în vederea obţinerii finanţării presupun lipsa datoriilor la bugetul local și cel de stat.

a) este persoană fizică cu domiciliul în România;

b) nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare, la data achiziţionării becurilor cu led;

c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi în momentul înscrierii în aplicaţia informatică;

d) este posesor al unui/unei buletin/cărţi de identitate valabil(e) în momentul înscrierii în program;

e) se obligă să predea comerciantului, în momentul achiziţionării becurilor cu led, un număr echivalent de becuri convenționale;

f) îşi dă acordul cu privire la prelucrarea de către AFM a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea acestora către terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în ghid sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică