Bărbați din Sri Lanka, Nepal și India, amendați la Sibiu - Doi dintre ei, obligați să se întoarcă acasă
foto: arhivă

Timp de trei zile, polițiștii de imigrări din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Sibiu, au continuat acțiunile privind prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetățenilor străini. Patru bărbați din Nepal, Sri Lanka și India au fost sancționați contravențional.

„În perioada 1-3 octombrie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Sibiu, au desfășurat mai multe acțiuni și controale, pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a  cetățenilor străini, pe raza de competență”, informează reprezentanții IPJ Sibiu.

Bărbați din Sri Lanka, Nepal și India, amendați la Sibiu

În cadrul acțiunilor au fost depistați 4 cetățeni străini, cu vârste cuprinse între 22 și 44 de ani, toți bărbați, din Nepal, Sri Lanka și India. Doi dintre aceștia aveau ordin de depistare activă, iar ceilalți doi lucrau la o societate comercială, cu contracte individuale de muncă, dar fără drept de ședere valabil.

„Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pentru străinii cu ordin de depistare activă, două decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară în 15 zile, iar în cazul celorlalți doi cetățeni străini urmează a li se analiza situația juridică în funcție de documentația ce urmează a fi prezentată pentru clarificări de către reprezentantul societății comerciale”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

La finalizarea verificărilor, față de reprezentanții firmei vor fi dispuse măsurile legale, conform prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, pentru neregulile constatate, cetățenii străini au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 2.800 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La ieșirea din țară pe numele străinilor cărora le-au fost emise decizii de returnare, va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 6 luni. „Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului”, informează IPJ Sibiu.

Ultima oră