Secția ATI Covid a Spitalului Județean, inundată - „Pacienții și aparatura nu sunt în pericol”
foto: arhivă

Secția modulară ATI Covid a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu a fost inundată în urma ploii de luni. Reprezentanții unității spun că pacienții și aparatura se află în afara oricărui pericol și că vor lua legătura cu constructorul, astfel încât problema să fie remediată cât mai curând. 

Secția ATI Covid a Spitalului Județean, inundată - „Pacienții și aparatura nu sunt în pericol”

Sectorul ATI Covid al SCJU Sibiu funcționează într-un container amplasat în curtea spitalului încă din timpul pandemiei. Luni, din cauza ploii, acesta a fost inundat. Angajații au început să scoată apa cu gălețile, astfel încât aparatura să nu fie afectată. (DETALII AICI).

Din fericire, cei șase pacienți care erau internați în acel moment pe secție se află în afara oricărui pericol. De asemenea, aparatura medicală nu a fost afectată. Reprezentanții spitalului spun că lucrarea se află încă în garanție, astfel că au notificat constructorul pentru a remedia problema, iar asemenea situații să nu se mai repete.

„În urma căderilor abundente de precipitații apa a pătruns în modularul ATI Covid al SCJU Sibiu.  Practic, din cauza debitului foarte mare de apă rezultat în urma ploilor torențiale, sistemul de colectare si scurgere al modularului nu a făcut față. Echipa administrativă a SCJU Sibiu s-a deplasat la fața locului, s-a intervenit rapid pentru îndepărtarea apei. Pacienții și aparatura nu sunt în acest moment în pericol. Este o problemă de natură tehnică, iar SCJU Sibiu a notificat deja constructorul care a efectuat lucrarea în vederea identificării rapide a unei soluții, astfel încât astfel de situații să nu se mai repete.  Construcția este încă în garanție”, a precizat Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu.

În trecut, modularul ATI Covid al Spitalului Județean a mai fost inundat cu apă din cauza ploilor.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică