Circulaţia va fi restricţionată începând de luni până pe 6 octombrie pe primele două benzi de pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii la carosabil.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că de luni până la data de 6 octombrie, ora 18,00, circulaţia va fi restricţionată pe primele două benzi pe Autostrada A1 (centura municipiului Sibiu), pe sensul Sebeş – Sibiu, pe tronsonul kilometric 239+200 metri – 238, şi pe a doua bandă pe tronsonul kilometric 238 – 237+800 metri, în zona localităţii Şelimbăr, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii la carosabil.