FOTO VIDEO Deschiderea anului universitar pentru ULBS și AFT înghesuită de ploaie - Festivitatea nu s-a mai putut ține în Piața Mare

Vremea potrivnică a împiedicat desfășurarea marelui eveniment de deschidere a anului universitar pentru studenții Universității Lucian  Blaga din Sibiu și Academiei Forțelor Terestre. Evenimentul de deschidere de luni, 3 octombrie, programată inițial la ora 13 în Piața Mare, a fost mutat în Aula Magna de la Facultatea de Medicină. Sala a fost arhiplină, cu zeci de studenți  în picioare sau așezați pe scări.

FOTO VIDEO Deschiderea anului universitar pentru ULBS și AFT înghesuită de ploaie - Festivitatea nu s-a mai putut ține în Piața Mare

Deschiderea anului universitar a început cu intonarea imnului „Gaudeamus”, urmată de urarea de bine și binecuvântarea din partea mitropolitului Ardealului, Laurențiu Streza. Tot cu urări de bine, i-a primit și rectorul universității, Sorin Radu, care a mărturisit că are emoții și că se bucură că există atâția studenți în ziua deschiderii. ,,Suntem o Universitate care are șansa să contribuie la crearea campusului universitar european, a unei Universități Europene, suntem membrii unei alianțe europene, care oferă posibilități nebănuite. Universitatea vă oferă posibilitatea de a vă forma ca oameni, ca specialiști, vă oferă posibilitatea să vă construiți alături de colegii mei o carieră” a spus rectorul Sorin Radu.

FOTO VIDEO Deschiderea anului universitar pentru ULBS și AFT înghesuită de ploaie - Festivitatea nu s-a mai putut ține în Piața Mare

FOTO VIDEO Deschiderea anului universitar pentru ULBS și AFT înghesuită de ploaie - Festivitatea nu s-a mai putut ține în Piața Mare

Rectorul Academiei Forțelor Terestre, Ghiță Bârsan, a surprins studenții cu un moment de nostalgie, unde a amintit despre perioada sa de studenție. ,,Îmi amintesc cu plăcere de Liceul Militar de la Câmpulung Moldovenesc, unde ploua trei zile la rând, iar vremea era tristă,de cele mai multe ori când ieșea soarele beneficiem de ceea ce înseamnă un liceu militar” a povestit rectorul Bârsan.

FOTO VIDEO Deschiderea anului universitar pentru ULBS și AFT înghesuită de ploaie - Festivitatea nu s-a mai putut ține în Piața Mare

Emoții mari la deschiderea anului universitar  

În cadrul deschiderii, a fost prezent și viceprimarul Alexandru Dumbravă, care a amintit faptul că și el este venit la Sibiu și că este important să fim uniți pentru a crea un Sibiu nou și plin de viață.  ,,Sibiu nu este orașul perfect, dar este orașul pe care fiecare dintre noi îl putem face orașul cel mai bun în care noi putem să trăim. Sibiul este un oraș în care, de-a lungul timpului neamuri diferite și-au găsit pacea, liniștea și bunăstarea. Visul american nu se trăiește doar în America, visul american poate fi și visul românesc sau visul sibian” a declarat Alexandru Dumbravă.

FOTO VIDEO Deschiderea anului universitar pentru ULBS și AFT înghesuită de ploaie - Festivitatea nu s-a mai putut ține în Piața Mare

Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean, a amintit faptul că pe lângă emoțiile pe care le au studenții în această zi importantă, o mare parte din emoții este resimțită și de părinți, care își lasă copii singuri, pentru unii dintrei ei într-un oraș nou. ,,Sunt mamă a două studente, una boboc, iar alta în an terminal, iar când mă uit la voi, îmi dau seama că nimic nu poate depăși ceea ce poate să simtă în aceste momente un părinte care își vede copilul la început de viață” a spus Cîmpean. De asemenea, Daniela Cîmpean a îndemnat studenții să viziteze Sibiul, bibliotecile acestuia, dar și să se bucure de fiecare eveniment ce are loc în acest oraș.

FOTO VIDEO Deschiderea anului universitar pentru ULBS și AFT înghesuită de ploaie - Festivitatea nu s-a mai putut ține în Piața Mare

Alături de studenți a fost alături și prefectul Mircea Crețu, care i-a îndemnat pe aceștia să muncească, să facă tot ce pot pentru ceea ce își doresc, iar la final a încheiat cu un citat de Malala Yousafzai „Un copil, un profesor, o carte, un creion pot schimba lumea”.

FOTO VIDEO Deschiderea anului universitar pentru ULBS și AFT înghesuită de ploaie - Festivitatea nu s-a mai putut ține în Piața Mare

Studenții pregătiți pentru noul an

Marius Tureac este student în anul doi la Studii de Securitate, iar anul acesta își dorește să aibă cursuri fizice și vrea să le transmită tuturor colegilor săi de anul întâi toate cele bune, noroc și multe reușite.

 „Sunt studentă în anul întâi la balneo fizio kineto terapie, festivitatea a fost foarte frumoasă, toată lumea a fost deschisă, aveam puține emoții la început, dar ne-au îndrumat colegii mai mari, iar totul a fost mai mult decât perfect. Nu am mai participat la o astfel de festivitate, toată lumea a fost foarte implicată. Îmi doresc să termin anul cu bine, să iau toate examenele, mi-am propus ca pentru anul următor să dau la medicină dentară, deoarece am rămas impresionată de universitate” ne-a mărturisit Ștefania Condor.

FOTO VIDEO Deschiderea anului universitar pentru ULBS și AFT înghesuită de ploaie - Festivitatea nu s-a mai putut ține în Piața Mare

Edward Dragoș este student în anul întâi la medicină, iar la ULBS a venit pentru că a auzit numai cuvinte de laudă, dar și pentru atmosfera caldă pe care o transmite orașul. ”Am ales ULBS pentru că îmi place foarte tare orașul, istoric vorbind este centrul cultural al Transilvaniei, Sibiul este un oraș liniștit și frumos, îmi place foarte mult și arhitectura. Am aflat despre facultatea de medicină de aici că este foarte bună, ai multe oportunități de practică. Așteptările mele sunt să mă dezvolt personal, să mă dezvolt în carieră, iar pentru toți cei din anul întâi, învățați, dar nu uitați să vă și distrați” ne-a spus el.

FOTO VIDEO Deschiderea anului universitar pentru ULBS și AFT înghesuită de ploaie - Festivitatea nu s-a mai putut ține în Piața Mare

În acest an universitar, ULBS și AFT vor avea în rândul studenților de anul I un număr de 25 de studenți olimpici și cu rezultate deosebite pe plan educațional, care au fost premiați în cadrul festivității de deschidere.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică