video: cum avansează lucrările de amenajare a malurilor cibinului - a fost lansată licitația pentru încă două tronsoane
Raul Cibin in reamenajare

Lucrările avansează la unul dintre cele mai așteptate proiecte din municipiul Sibiu. Se lucrează intens pe malurile Cibinului pentru realizarea pistei de biciclete care să conecteze, la final, mai toate cartierele orașului. În luna august a fost lansată și licitația pentru amenajarea a încă două tronsoane, astfel încât pista să aibă continuitate pe întregul mal al Cibinului. 

„Un proiect mult așteptat de sibienii care folosesc bicicleta avansează și prinde contur. La final, aspectul malurilor va fi cel pe care ni-l dorim cu toții: o zonă naturală frumoasă, pusă în valoare prin această investiție care încurajează mobilitatea verde”, spunea Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, la mijlocul lunii august. Pe atunci, cele mai avansate porțiuni erau cele dintre podul dinspre strada Rusciorului și pârâul Rossbach și cea dintre podul Rusciorului și podul de pe strada Gladiolelor. Fundația pistei era finalizată, iluminatul era instalat, iar bordurile erau așezate pe poziții astfel încât să fie creată structura de suprafață a pistei. De asemenea, și pe porțiunea dintre Maramureșului și podul de pe Șoseaua Alba Iulia lucrările decurgeau conform graficului.

CITEȘTE ȘI: A început amenajarea malurilor Cibinului 

Licitație pentru încă două tronsoane

De curând a fost lansată și licitația pentru amenajarea tronsoanelor II și III, cele cuprinse între Zona „La Cascade” (strada Trandafirilor) – Calea Ferată/Șoseaua Alba Iulia și respectiv Șoseaua de Centură a Sibiului – Strada Podului – Strada Ștefan cel Mare. Firma care va câștiga licitația va trebui să realizeze studiile de trafic, topografic și geotehnic, să realizeze conceptul, inclusiv randări 3D și să realizeze studiul de fezabilitate în trei luni de la data semnării contractului. 

video: cum avansează lucrările de amenajare a malurilor cibinului - a fost lansată licitația pentru încă două tronsoane
Pista de biciclete de pe malul Cibinului

Tronsoanele II și III vor contribui într-o manieră integrată la stimularea soluțiilor de transport public nemotorizat. Traseul nou creat va facilita un flux de trafic al bicicliștilor considerabil, reprezentând o alternativă ecologică și sănătoasă de transport pentru cetățeni și turiști și va asigura, de asemenea, valorificarea râului Cibin prin transformarea acestuia într-un reper urbanistic al orașului. 

Pe aceste două tronsoane se vor realiza piste de bicicletă, alei de promenadă cu bănci, locuri de relaxare. Se vor amenaja și spații verzi, prin defrișarea vegetației existente, modelarea terenului, plantarea cu plante perene, inclusiv cu arbori și arbuști. Se vor construi alei, foișoare, pergole, dar și grupuri sanitare. Pe acest tronson vor exista și pasarele ciclo-pietonale pentru asigurarea conectivității. În spațiile publice se va instala Wi-Fi. 

Proiectul de modernizare a malurilor Cibinului vizează „îmbunătățirea mobilității urbane alternative în municipiul Sibiu”. Proiectul va contribui, de asemenea, la reducerea emisiilor GES și promovarea mobilității urbane durabile prin creșterea atractivității și accesibilității deplasărilor nemotorizate în condiții de siguranță. Prin intermediul pistei de bicicliști amenajată de-a lungul râului Cibin vor fi interconectate cartierele Turnișor, Gușterița, Reșița, Terezian, Ștrand și Centru. De asemenea, cartierelor orașului vor fi conectate cu zonele în care municipalitatea dorește să realizeze obiective pentru agrement și sport, cum ar fi: Zona de agrement și sport din cartierul Turnișor – Câmpșor, Parcul din zona cartierului Tilișca, Dealurile Gușteriței – Gușterland. 

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

  1. Ar fi frumos si bine sa construiasca cateva ecluze pe Cibin, astfel se poate naviga cu barci mici, caiac-Canoe, etc. Am vazut canale mai stramte ca Cibinul folosite pentru agrement.

  2. Foarte frumos si nemaipomenit…sa nu uitati sa o vopsiti in verde pentru a declara ulterior ca pista a creat spatiu verde 🙂
    Si, v-ati hotarat cum treceti pe sub podul de la “Libertatea” sau inca nu stiti cum sa uniti pistele de pe malurile diferite? 🙂