salarii bani pensii
foto: arhivă

Potrivit unor surse guvernamentale, de la 1 ianuarie 2023, în România, salariul minim ar putea atinge 3.000 de lei, iar pensiile cresc cu unsprezece la sută.

Premierul Nicolae Ciucă afirma, recent, că Ministerul Finanţelor urmează să prezinte până pe 20 octombrie proiectul de buget pentru anul viitor, astfel încât acesta să poată fi supus dezbaterii parlamentare în luna noiembrie.

Prezent la emisiunea Talk News de la Profit News TV, deputatul Ionuț Stroe, a afirmat că există din partea tuturor partidelor care fac parte din coaliţie intenţia de a majora pensiile.

Despre majorarea salariului minim la 3.000 de lei, aşa cum a anunţat PSD, la nivel de intenţie, Stroe a precizat că au avut loc discuţii dar nu s-a luat niciun fel de decizie. Stroe a precizat că există o dificultate şi un disconfort creat de fiecare dată când sunt anunţate măsuri generoase nediscutate sau nedecise în cadrul coaliţiei, scrie observatornews.ro.

Ministrul Muncii, Mariu Budăi anunţa că au pornit discuţiile în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Muncii, propunerea PSD pentru salariul minim fiind de 3.000 de lei.

”Propunerea Partidului Social Democrat pentru măsurile din această iarnă, pe lângă creşterea pensiilor, este de 3.000 de lei şi cu cei 200 de lei scăzuţi din taxare, adică sub 2.800 taxaţi şi 200, nu. Este clar un impact pozitiv, şi asupra angajaţilor şi chiar asupra angajatorilor, pentru că (…) se plâng de lipsa forţei de muncă. Nu putem să… nu putem, efectiv nu se poate, nu se poate trăi cu salariu minim în România”, a mai afirmat ministrul.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Salarii decente? Intrebati pe cei din invatamant (scoli, gradinite ) ce salarii au? Apoi intrebati pe cei din primarii de comune, mai ales, si vedeti ca cei din invatamant au salarii duble, pe cand cei din primarii au ramas la minimul 2080 lei dupa legea din 2018 + vechime, indiferent ca ai studii superioare sau nu, ajungi la un 2600 -2700 lei dupa 10 ani vechime, 25 zile concediu, nu 60 -70 zile concediu, ca in invatamant. Rusine, primarilor!