aft sibiu

Mâine (n.r. 3 octombrie 2022) va avea loc ceremonia de deschidere a anului universitar AFT Sibiu. Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu are 971 de studenţi, dintre care 310 sunt în anul I.

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, va participa luni, începând cu ora 9,00, la ceremonia de deschidere a anului universitar 2022-2023 al Institutului Medico-Militar, care va avea loc la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

ceremonie de deschidere a anului universitar aft sibiu - peste 300 de studenți încep primul an

Festivităţi similare vor avea loc şi în celelalte instituţii militare de învăţământ superior, precizează duminică MApN, într-un comunicat transmis Agerpres.

Potrivit sursei citate, activităţile organizate cu prilejul deschiderii anului universitar în instituţiile militare de învăţământ sunt programate după cum urmează: Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” din Bucureşti, cu 1.093 de studenţi, dintre care 252 în anul I; Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” din Bucureşti, dintre cei 905 de studenţi la cele trei cicluri universitare – licenţă, masterat şi doctorat – 283 sunt în anul I; Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov, cu 435 de studenţi, dintre care 143 în anul I; Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, cu 971 de studenţi, dintre care 310 sunt în anul I; Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, din Constanţa, dintre cei 397 de studenţi militari, 92 fiind în anul I; Institutul Medico-Militar din Bucureşti, la sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, din numărul total de studenţi – 335, 67 fiind în anul I.

De asemenea, ceremonii de deschidere a anului de învăţământ vor avea loc în instituţiile de formare continuă nonuniversitară militară: Şcoala de instruire interarme a forţelor terestre „Mihai Viteazul” din Piteşti, Şcoala de instruire interarme a forţelor aeriene „Aurel Vlaicu” din Boboc, Şcoala de instruire a forţelor navale „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia, Şcoala de instruire a forţelor pentru operaţii speciale „Burebista” din Vlădeni, Şcoala de instruire pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei şi apărare cibernetică din Sibiu şi Şcoala de instruire pentru logistică „General-maior Constantin Constantiniu” din Chitila.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică