Proiect - Pușcăriașii își vor putea găsi loc de muncă mai repede după eliberare. Care va fi procedura

Un nou proiect de lege ajută pușcăriașii să își găsească un loc de muncă mai rapid după eliberare. Aceștia s-au înscris în proiectul „a doua șansă” şi îşi continuă studiile în spatele gratiilor. Este vorba despre peste 100 deținuți de la Penitenciarul din Timișoara.

Astfel, pot termina cei 10 ani de școală obligatorie, iar când vor fi eliberaţi își vor putea găsi mai ușor un loc de muncă, notează șitirileprotv.ro.

27 de deținuți de la Penitenciarul Timişoara sunt în clasele unu-patru, în timp ce alți 104 sunt înscriși în clasele cinci-10. Pentru unii dintre ei, școala de după gratii este locul unde au învățat să scrie și să citească. Este şi cazul lui Viorel, acum elev în clasa a treia.

Viorel Stoicu, deținut: „După ce ies de aici vreau să continui școala. Îmi place foarte mult că nu am avut posibilitatea să scriu literele acelea de mână. Și aici, în locul ăsta, prin învățători am posibilitatea să reiau din nou literele care sunt greu de înțeles.”

Alexandru a renunțat la școală după opt clase. A intrat într-un anturaj periculos și a ajuns la închisoare pentru trafic de droguri. În penitenciar s-a înscris din nou la cursuri și este elev în clasa a 10-a.

„Așa s-o întâmplat, o trebuit să muncești, fiind familie mai numeroasă și am apucat pe căi greșite,” spune Alexandru Dodaș, deținut.

Cursurile sunt susținute de profesori de la două școli de educație incluzivă din oraș. Dascălii vin în fiecare zi, după ora 16, în penitenciar şi predau limba română, matematică sau citire.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică