altenosfera

Cu prilejul Zilei internaţionale a muzicii, trupa de rock Altenosfera, mutată din Chișinău la Sibiu, a oferit un interviu pentru Agerpres, povestind istoria lor și cum s-au apucat de muzică.

Marcel Bostan, liderul trupei de rock alternativ Alternosfera, afirmă că, pentru el şi colegii de trupă, muzica a însemnat altceva decât jocul cu mingea, la început un „zgomot” care deranja vecinii, apoi atracţie, pasiune, devenind, în timp, o marcă definitorie pentru parcursul profesional, mai ales că publicul a rezonat puternic cu emoţiile transmise de ei pe scenă. El spune povestea de început, cu renunţarea la distracţii estivale pentru a putea cumpăra instrumente muzicale, şi cea de acum, în care este de multe ori departe de familie.

Povestea trupei de rock Altenosfera, mutată din Chișinău la Sibiu: "Ceilalți se adunau să joace fotbal, noi preferam să facem zgomot"

„Dacă iniţial era doar o pasiune, care a început încă din şcoală ascultând CD-urile şi casetele fratelui meu, în timp, muzica s-a transformat într-o formă de a ne aduna cu băieţii. Ceilalţi, aşa cum spuneam mereu, se adunau să joace fotbal iar noi preferam să mergem, sâmbăta şi duminica, la sala de repetiţii şi să facem ‘zgomot’, să deranjăm vecinii, nici gând nu era că muzica urma să devină activitatea noastră. Cumva, atât de mult ne-a atras şi ne-a pasionat, că ne-a marcat întreaga noastră viaţă. Şi mai este o chestie: pe lângă pasiunea noastră faţă de muzica însăşi, faptul că ceea ce facem noi a rezonat puternic cu publicul ne-a lăsat încrezători că este ceva ce contează nu doar pentru noi, ci şi pentru ceilalţi, iar toată povestea asta se poate transforma nu doar într-un hobby”, a declarat Marcel Bostan, pentru Agerpres, cu prilejul Zilei internaţionale a muzicii.

Artistul mărturiseşte că pentru muzică a sacrificat tot – atât în copilărie, cât şi în prezent.

„Atunci când eram copil, sacrificam timpul pe care îl aveam pentru alergat cu bicicleta sau pentru alte distracţii. De exemplu, le spuneam părinţilor să nu-mi dea bani pentru mers la mare sau pentru tot felul de haine, dar să-mi cumpere clape sau instrumente muzicale. Nu aş putea să le spun sacrificii, ci nişte modalităţi de a intra în posesia unor instrumente care erau necesare pentru activitatea noastră. Dar sacrificiul cel mai mare era timpul. Acum, sacrificiul pe care îl fac este că stau puţin acasă, alături de familie. Eu am un băieţel de 6 ani pe care nu l-am văzut din 14 sau 15 septembrie, fiindcă sunt plecat pentru concerte şi lansări. Bine că există reţelele sociale prin care putem comunica, ne putem vedea. Ei, ca să nu mă deranjeze, au hotărât să nu vină la concertele mele. Acum am insistat să se urce în maşină şi să vină la următorul concert”, a spus afirmat solistul de la Alternosfera.

El a vorbit despre importanţa muzicii pentru artişti, dar mai ales despre prestaţia pe scenă.

„Foarte mult contează ca artiştii să se gândească nu doar la faptul că muzica contează, dar mai contează şi prestaţia de pe scenă. Dar asta presupune o echipă. Noi, formaţia Alternosfera, nu suntem doar cei cinci de pe scenă, suntem 14 oameni care deservesc întreaga producţie. La început, prin anii 2011-2012, când am început să venim mai des în România, noi cred că eram printre puţinii artişti pe zona de rock care veneam cu o remorcă cu toate instrumentele necesare pentru un concert, pe care singuri o descărcam, o încărcam. Veneam dimineaţa şi pregăteam totul, iar seara, când era concertul, eram rupţi de oboseală”, a povestit artistul.

În perioada următoare vor mai avea câteva concerte şi îşi doreşte ca în primăvară să vină pe piaţă cu un nou album.

„În noiembrie vom avea câteva evenimente eclectice. Am hotărât că totuşi vom lansa o piesă, care este gata din luna iunie, o să avem după aceea încă o serie de evenimente indoor, iar după aceea venim cu CD-ul ‘Theatroll’ şi un nou album. Noi ne dorim foarte mult să reuşim să-l scoatem în primăvară, avem majoritatea materialelor finalizate, dar este în proces de mixare. Dacă nu vom reuşi să fim gata în primăvară, cu siguranţă în toamnă va fi gata şi va ieşi pe piaţă”, a mai spus liderul trupei.

Alternosfera prezintă, în mai multe oraşe, show-ul „Theatroll | Corbul Troian”: Cluj-Napoca – 31 octombrie, Opera Naţională; Timişoara – 2 noiembrie, la Opera Naţională; Sibiu – 4 noiembrie, la Filarmonica de Stat; şi Braşov – 7 noiembrie, la Teatrul „Sică Alexandrescu”. Pe 29 şi 30 septembrie a susţinut concerte la Bucureşti.

Formaţia Alternosfera îi are în componenţă pe Marcel Bostan – voce, clape, Marin Nicoara – chitară, Sergiu Aladin – chitară, Dumitru Costin – bass şi Nick Russu – tobe.

* Ziua internaţională a muzicii (International Music Day) sau Ziua mondială a muzicii (World Music Day) este sărbătorită, în fiecare an, la data de 1 octombrie. Ea a fost iniţiată, în 1975, de lord Yehudi Menuhin.

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică