sebastian burduja numit interimar la ministerul educației după demisia lui cîmpeanu
foto Digi24

Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia, azi noapte, din funcția de ministru al Educației. Pe Facebook. Şi tot acolo a primit şi răspuns din partea premierului, care i-a acceptat-o. Fără a face nicio referire la scandalul de plagiat în care este implicat, Cîmpeanu a scris în mesaj doar despre ce consideră că a realizat de când a intrat în actualul Guvern. Dar nu a explicat însă de ce a demisionat.

Șapte din cei 24 de miniștri ai Educației pe care i-a avut România după 1989 au fost suspectați de plagiat. Până la Sorin Cîmpeanu, doar unul dintre ei, Ioan Mang, a demisionat în urma acuzațiilor. Toţi, însă, au declarat că n-au plagiat, scrie observatornews.ro

Sorin Cîmpeanu a demisionat din funcția de Ministru al Educației

După şedinţa de Guvern de ieri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru a declarat că premierul va avea o discuție cu Sorin Cîmpeanu despre acuzațiile de plagiat. Însă, azi noapte, ministrul Educaţiei şi-a anunţat demisia pe Facebook.

“Am decis, din proprie inițiativă, să demisionez din funcția de ministru al Educației. A fost o șansă și o onoare pentru mine să încep reformarea din temelii a sistemului naţional de învățământ”, a transmis ministrul pe Facebook.

Potrivit surselor Observator, interimatul la Educaţie ar urma să fie asigurat de ministrul Cercetării, Sebastian Burduja. Ulterior, informația a fost confirmată de către Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Palatului Victoria.

Ultima oră

Comentariul meu