Restricții de circulație pe perioada desfășurării Campionatului Național de Viteză în Coastă la Mediaș

Primăria Municipiului Mediaș și Federația Română de Automobilism Sportiv organizează cea de-a VII-a etapă din cadrul  Campionatului Național de Viteză în Coastă.

Restricții de circulație pe perioada desfășurării Campionatului Național de Viteză în Coastă la Mediaș

Evenimentul va avea loc duminică, 2 octombrie 2022, pe Hula Baznei, la  ieșirea spre Târnăveni.

În ziua desfășurării concursului, circulația rutieră va fi închisă între orele 8:00 – 19:00, pe DN14A, pe sectorul de drum cuprins între strada Nucului și intrarea în comuna Blăjel. Restricția se va aplica pentru desfășurarea sesiunilor de antrenament, de recunoaștere și de concurs, cu redeschiderea parțială a circulației pe acest tronson între orele 11:45 și 12:45. Rutele ocolitoare care vor putea fi folosite de participanții la trafic, semnalizate corespunzător, sunt str. Stadionului – Păucea – Blăjel și retur pentru autovehiculele de până la 7,5 tone și rutele către Sighișoara sau Blaj pentru traficul greu. De asemenea, toți participanții la trafic pot circula pe tronsonul cuprins între strada Nucului și localitatea Blăjel în intervalul orar 11:45 – 12:45.

Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a șaptea etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă la Mediaș va avea loc duminică, 2 octombrie, de la ora 19:00, în Piața Corneliu Coposu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică