consiliul județean vrea să acceseze o finanțare de peste 35 milioane lei pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale la spitalul judeţean sibiu

Proiectul de hotărâre privind ”Reducerea riscului de infecții nosocomiale în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu” a fost aprobat în cadrul Ședinței Ordinare a Consiliului Județean de joi, 29 septembrie. Acesta prevede achiziționarea de echipamente şi materiale destinate reducerii riscului de infecţii nosocomiale.

Pe lângă dotarea la nivelul standardelor internaționale în ceea ce privește asigurarea izolării pacienților, proiectul mai are în vedere și accesul la echipamente de protecție, produse medicale pentru asigurarea asepsiei, îmbunătățirea capacității laboratoarelor de microbiologie prin dotarea acestora. Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 35.313.686,68 lei cu TVA, investiție ce se va realiza prin Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Există o notă de fundamentare care a fost elaborată de către colegii de la spital în baza documentelor primite de la fiecare secție în parte, conform Ghidului Solicitantului doar o parte dintre secțiile din cadrul spitalului sunt eligibile, respectiv ATI- urile, blocurile operatorii, secțiile de chirurgie infecțioase. Nota de fundamentare cuprinde echipamente în cadrul tuturor acestor secții și fundamentarea necesității acestor echipamente. Proiectul urmează a fi depus de către noi astăzi, în cadrul PNRR, pentru a obține finanțare”, spune o reprezentantă a Consiliului Județean.

Ultima oră

Comentariul meu