VIDEO Expo Apa - Zeci de companii din toată lumea expun la Sibiu cele mai noi echipamente implicate în tratarea apei potabile și a celei uzate

Peste 70 de expozanți participă la Sibiu la Forumul Regional al Apei „Dunăre-Europa de Est” și la expoziția de specialitate „Expo Apa” la Redal Events, între 28-30 septembrie. În cadrul evenimentului organizat de Asociația Română a Apei, împreună cu Apă Canal Sibiu și primăria Municipiului Sibiu, au participat personalități politice locale, cât și naționale.

La ora 10:00 a avut loc deschiderea oficială „Expo Apa”, eveniment la care au participat Primarul Sibiului, Astrid Fodor, Ilie Vlaicu , Președinte al Asociației Române a Apei Ilie Vlaicu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, Secretarul de Stat în Ministerul Mediului Apelor și a Pădurilor,  și Secretarul de Stat Roxana Mânzatu, cât și personalități venite din străinătate precum Directorul Executiv al Asociației Internaționale a Apei, Kalanithy Vairavamoorthy.

„Un eveniment expozițional unde 75 de firme importante expun astăzi în Sibiu. Mulțumesc că ați ales Sibiu, dar trebuie să recunosc că ați ales locația potrivită. După cum vedeți și din punct de vedere logistic, Sibiul poate  găzdui un astfel de evenimente, să nu vorbesc despre ceea ce oferă orașul. Este un oraș extrem de atractiv, un oraș cu trei stele Michelin și vă invit să îl vizitați și să îl cunoașteți. Pe de altă parte, Sibiul este și un oraș care a investit enorm de mult în infrastructura apă-canal, în principal din fonduri europene, dar și sume foarte mari din bugetul local. Aici mă refer la investițiile pe care le-am făcut în cartiere unde am înlocuit infrastructura de apă și uneori și de canal în cea mai mare parte din fondurile noastre. Dacă avem bani vom putea investi în aceste echipamente, în utilaje, în noi instalații pentru ca infrastructura de apă canal să se ridice la nivelul celor din Europa de Vest”, spune Primarul Municipiului Sibiu, Astrid Fodor.

„Avem un portofoliu bogat de proiecte. Sunt 29 de contracte de finanțare care în prezent sunt în derulare, cu o valoare de 6,9 miliarde euro și în pregătire încă 21 de proiecte care au o valoare de 4,5 miliarde de euro. Așadar 11,5 milioane euro sunt gestionați prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, un buget uriaș care este alocat pentru aceste investiții și în același timp o chemare la responsabilitate pentru ca aceste investiții vitale pentru România, să poată să fie implementate”, spune Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

75 de firme prezente la „Expo Apa”

Cea de-a 22-a ediție a „Expo Apa” a adunat 75 de firme importante din toată lumea, cu antreprenori și experți în industria apei dispuși să explice cum funcționează echipamentele folosite pentru modernizarea a tot ce ține de rețeaua apă canal. TDF Pompe, Megger Germany – SEbakmt, Datcomp&Beespeed, Mixel Agitateurs, Phoenix Contact, Polyduct, Hidroserv Ecotrat sunt doar câteva dintre companiile internaționale și naționale care își expun produsele în perioada 28 – 30 septembrie 2022.

Reprezentați ai companiilor străine cu vechime de mai bine de 30 de ani vechime în România sunt prezenți la „Expo Apa” în acest an. „Participăm la această expoziție pentru că avem bucuria de a ne revedea cu colegii din sectorul de apă după doi ani „de liniște”. Expunem echipamente pentru localizarea pierderilor de apă din conducte”, spune Directorul  Executiv al companiei germane Megger Germany – SEbakmt, Bogdan Ardeleanu.

Directorul de vânzări al companiei elvețiene ImoCom, Nicolae Lăncrănjan a venit cu aceleași gânduri la „Expo Apa”. „Am venit pentru a cunoaște companiile de apă care sunt prezente. Ne interesează să ne prezentăm produsele pentru ei. O parte dintre ei ne cunosc, ne sunt clienți, dar vrem să ne cunoască și ceilalți vizitatori ai expoziție. Gama  noastră conține utilaje pentru subtraversări de drumuri, atât normale, cât și prin forajul orizontal dirijat. Avem utilaje pentru săpat șanțuri cu elindă și sprijiniri de șanțuri, toate sunt aplicabile pentru construcțiile edilitare apă-canal”.

Forumul Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est“, organizat de Asociaţia Română a Apei are loc în perioada 28 – 30 septembrie 2022, la Pavilionul REDAL EXPO din Sibiu. În cadrul evenimentului vor avea loc mai multe acțiuni, precum seminarul „Finanțarea infrastructurii de apă prin fonduri europene și corelarea programelor de investiții din sector” – organizat în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE),  atelier de lucru internațional “Reglementarea economică a serviciilor de apă” – organizat cu suportul Grupului pentru Economie și Statistică al Asociației Internaționale a Apei (IWA) și al Comisiei Principale Dezvoltare – Economie a Asociației Române a Apei (ARA), cu sprijinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) și concursul: „Instalare branșament sub presiune”.

Ultima oră