Nava spațială DART a NASA s-a ciocnit cu asteroidul Dimorphos, aflat la 6,8 milioane de kilometri de Pământ, în cadrul primului „test de apărare planetară” al agenției spațiale.
Este prima încercare a omenirii de a deplasa un alt corp ceresc, scopul fiind acela de a vedea dacă un asteroid de mari dimensiuni care se îndreaptă spre Pământ ar putea fi deviat, informează gândul.ro
Sonda spațială DART a lovit asteroidul Dimorphos. Impactul s-a produs în această dimineață la ora 2 și 14 minute, ora României, și a fost un succes.
Nu se știe, însă, deocamdată dacă orbita asteroidului va fi modificată. Experimentul NASA pare desprins din filmele apocaliptice, dar specialiștii îl iau în serios pentru cazul în care Pământul va fi vreodată amenințat de un asteroid.
Românii, participanți la această reușită a NASA
Oamenii de știință se așteaptă ca această ciocnire să îl deplaseze ușor pe Dimorphos și să îl facă mai legat gravitațional de Didymos, asteroidul mai mare din sistem.
Observatoarele terestre din întreaga lume vor monitoriza sistemul de asteroizi pentru a confirma dacă DART a reușit să modifice mișcarea asteroidului. Telescopul spațial James Webb, Telescopul Hubble și misiunea Lucy a NASA vor observa, de asemenea, urmările.
În plus, misiunea Hera a Agenției Spațiale Europene va fi lansată în 2024 pentru a continua să studieze impactul.
Nava spațială, împreună cu 2 CubeSats, va ajunge la sistemul de asteroizi doi ani mai târziu.
Hera va studia ambii asteroizi, va măsura proprietățile fizice ale lui Dimorphos și va examina craterul de impact și orbita lunii, cu scopul de a stabili o strategie eficientă de apărare planetară, potrivit NASA.gov.