Un TIR plin cu lemne s-a răsturnat pe Valea Oltului la Călimănești - Șoferul nu avea acte de transport

Un eveniment rutier a avut loc în noaptea de luni spre marți pe Valea Oltului, pe centura orașului Călimănești. Un TIR încărcat cu lemne s-a răsturnat. Polițiștii care au venit la fața locului au constatat că șoferul nu avea documente de transport, motiv pentru care i-a fost confiscată atât marfa, cât și vehiculul.

Un TIR plin cu lemne s-a răsturnat pe Valea Oltului la Călimănești - Șoferul nu avea acte de transport

Un TIR plin cu lemne s-a răsturnat pe Valea Oltului la Călimănești - Șoferul nu avea acte de transport

În noaptea de 26 spre 27 septembrie, în jurul orei 00:05, polițiștii rutieri vâlceni au fost sesizați cu privire la faptul că pe Valea Oltului a avut loc un eveniment rutier cu pagube materiale.

„Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că un bărbat de 45 de ani din Mureș, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, în care transporta material lemnos, pe centura orașului Călimănești, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, s-a răsturnat pe carosabil. În urma impactului nu au rezultat victime, fiind înregistrate doar pagube materiale”, spun reprezentanții IPJ Vâlcea.

Un TIR plin cu lemne s-a răsturnat pe Valea Oltului la Călimănești - Șoferul nu avea acte de transport

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma verificării încărcăturii însă, polițiștii rutieri au constatat faptul că materialul lemnos este transportat fără documente specifice de transport, motiv pentru care a fost dispusă confiscarea cantității de 19 mc lemn de foc și a vehiculului în care se află.

Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documentele specifice de transport.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică