Shakira ar putea fi condamnată la opt ani de închisoare și ar putea plăti, de asemenea, și 24 de milioane de euro. Aceasta este acuzată de evaziune fiscală.
Shakira a fost trimisă în judecată, marți, pentru evaziune fiscală. Procuratura cere o pedeapsă totală de 8 ani și 2 luni împotriva starului pop, precum și plata unei amenzi de aproape 24 milioane de euro.
Potrivit Efe și altor media iberice, procuratura cere o pedeapsă totală de opt ani și două luni împotriva starului pop, precum și o amendă de aproximativ 23,8 milioane de euro.
Instanța nu a stabilit deocamdată o dată pentru începerea procesului.
Shakira este acuzată de evaziune fiscală în valoare de 14,5 milioane de euro între anii 2012 și 2014, primii ani în care și-a stabilit reședința la Barcelona, unde cântăreața a locuit cu fostul ei partener, fotbalistul Gerard Piqué.
Recent, Shakira a promis să lupte împotriva a ceea ce declara a fi acuzații „false” ale autorităților spaniole că a evitat plata a 14,5 milioane de euro în taxe. „Au văzut că mă întâlneam cu un cetățean spaniol și au început să saliveze”, spunea cântăreața.
Actele instanței consultate de Reuters afirmau că Shakira a petrecut mai mult de jumătate din fiecare an în Spania între 2012 și 2014, iar în mai 2012 a cumpărat o casă în Barcelona.
În luna iulie a anului trecut, un judecător spaniol a declarat că a văzut „suficiente dovezi” pentru ca Shakira să fie judecată. Un al doilea judecător a respins apelul ei împotriva acestei decizii în luna mai.