Rate mai mari din octombrie - Românii cu credite ipotecare vor fi cei mai afectați

Aproape 500.000 de români care au credite ipotecare, cu dobândă variabilă corelată la IRCC vor avea ratele mai mari începând cu luna octombrie.

Rate mai mari din octombrie - Românii cu credite ipotecare vor fi cei mai afectați

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor va crește de la 1 octombrie la peste 4%, de la 2,65% cât este acum, relatează ziare.com

„În consecință, de la 1 octombrie, ratele vor crește cam cu 17%. De la 1 ianuarie, creșterea va fi și mai mare, cu 37% mai mare față de nivelul de acum”, a explicat, la RFI, Irina Chițu, director comparator bancar la finzoom.ro.

Soluțiile la care pot apela cei care vor avea probleme cu plata ratelor

Cei care se vor confrunta cu dificultăți în plata ratelor pot cere de la propria bancă sau de la o altă instituție financiară trecerea la un împrumut cu dobândă fixă.

„De la 1 octombrie ratele vor crește cam cu 17%. Iar de la anul viitor, de la 1 ianuarie, creștere va fi și mai mare. Față de acum va fi mai mare cu 37%. De ce? Deja vedem de la 1 iulie și vom vedea de la 30 septembrie ce serii zilnice vom avea pentru indicele IRCC. Dar deja dacă se face acum media depășește 5.7%. IRCC se apropie de 6% de la 1 ianuarie”, a menționat Irina Chițu.

„În momentul actual cea mai bună variantă este în continuare o refinanțare cu dobândă fixă pentru că avem dobânzi fixe de 6% – 7%, care sunt sub indicele ROBOR și vor fi sub indicele IRCC pe viitor. Practic, îți câștigi confortul pentru următorii 3 – 5 ani sau de cât ai nevoie. Apoi poți face din nou o refinanțare către o dobândă variabilă dacă este mai mică. Dar câștigi la rată câteva sute de lei. Dacă nu reușești să faci această refinanțare la propria bancă sau poate chiar la altă bancă, poți negocia gratuit, cu ajutorul Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar, un conciliator de la centru, o soluție mai bună pentru creditul tău. Centrul este înființat în urma unei directive europene”, a explicat Irina Chițu.

Serviciile sunt 100% gratuite

„Serviciile sunt 100% gratuite pentru consumatori. Nu te întâlnești niciodată efectiv cu banca. Conciliatorul profesionist și independent va negocia relația dintre tine și bancă și va găsi o soluție care nu ține de contract. Poate să nu fie legat de ceea ce ai semnat, de ceea ce este stipulat în contract, ci poate să vină cu o soluție personalizată.

Poate să îți mai reducă soldul. Să treci de la dobândă variabilă la dobândă fixă. Să îți mai reducă comisioanele. Să îți taie anumite comisioane sau să îți mai taie din dobânzi cât să poți să continui relația contractuală și banca să își recupereze banii și tu să poți să plătești liniștit.”

CSALB, instituția care trebuie contactată

„Vine de la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul bancar. Site-ul este www.csalb.ro. Se poate depune o cerere online, care se poate completa în maxim 4 minute. Îți lași datele, către ce bancă dorești să se facă negocierea. Dacă poți să atașezi la această cerere detalii. De exemplu, ai probleme cu veniturile, ți-au mai scăzut sau ți-au crescut cheltuielile. Să scrii care este motivul, că nu mai poți plăti rata sau că nu mai poți plăti o rată atât de mare sau că vrei să ți se negocieze rata împreună cu un conciliator care te și ajută să găsești cea mai bună soluție pentru tine în relația ta cu banca.”, a precizat directorul comparator bancar la finzoom.ro.

„IRCC cu siguranță va continua să crească și anul viitor. Este puternic dependent de dobânda de politică monetară care crește. În momentul acesta este 5.5%. Asta înseamnă că băncile se pot împrumuta de la BNR cu 6.5%. În octombrie va fi o nouă ședință de politică monetară. Toți analiștii se așteaptă să crească această dobândă cheie. Chiar acum în raportul FMI am citit că și ei se așteaptă să crească rata de politică monetară pentru că inflația este în continuare mare. Dacă crește această dobândă cheie va crește și indicele IRCC, doar că nu îl vom vedea imediat, ci după 6 luni o să fie apropiat de dobânda cheie.”

ROBOR s-ar putea să rămână sus, aproape de 8%

„Indicele ROBOR s-ar putea să rămână în această poziție, sus, aproape de 8%, încă o perioadă până când se apropie și IRCC de el la seriile zilnice. Acum foarte multă lume spune că dacă trece de la ROBOR la IRCC nu mai poate trece invers. De ce ai vrea să treci înapoi la ROBOR? Dacă cotațiile băncilor la trei luni vor fi mici, ce oprește banca să se împrumute la aceste dobânzi mici și să facă IRCC de fapt? Este doar o sigură dobândă, o singură componentă dintr-un întreg șir de care ține seama IRCC.”, a declarat Irina Chițu, director comparator bancar la finzoom.ro.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică