Luni seară, o navă spațială robotizată a NASA este programată să lovească un asteroid îndepărtat cu 25.500 de kilometri pe oră în spațiul cosmic, pentru a demonstra capacitatea viitoare a agenției de a apăra Pământul de pericolele din spațiu.
Nava spațială, denumită DART, va repera mai întâi un asteroid de mărimea unui stadion de fotbal numit Dimorphos. Aproximativ o oră mai târziu, dacă totul decurge conform planului, DART se va izbi de ținta sa cu suficientă forță pentru a devia ușor de la curs asteroidul. Scena se va desfășura la aproape 10 milioane de kilometri de Pământ, relatează Mediafax.
Dimorphos nu reprezintă o amenințare pentru Pământ, dar misiunea DART este primul test fizic în spațiu al unuia dintre principiile de bază ale NASA: apărarea planetară.
Dacă DART reușește să împingă cu succes asteroidul în afara traiectoriei, s-ar putea dovedi o strategie de apărare viabilă în cazul în care oamenii de știință descoperă un asteroid care se îndreaptă spre Pământ cu o dimensiune și greutate suficiente pentru a lovi cu consecințe potențial catastrofale. Oamenii de știință au identificat majoritatea asteroizilor gigantici care ar putea nimici planeta și niciunul dintre aceste obiecte cunoscute nu reprezintă o amenințare. Ceea ce îi îngrijorează pe aceștia sunt miile de asteroizi mai mici, de dimensiuni similare cu Dimorphos, care zboară în spațiu în apropierea Pământului și care ar putea într-o zi să îi intersecteze calea. Unul dintre aceștia, ciocnindu-se cu Pământul, ar putea provoca o devastare mai puternică decât orice armă nucleară testată vreodată pe această planetă.
Nava spațială DART, construită la Universitatea Johns Hopkins și lansată în noiembrie 2021, este minusculă în comparație cu Dimorphos. „Vorbim despre ceva de mărimea unui cărucior de golf care se lovește de ceva de mărimea unui stadion”, spune Nancy Chabot, responsabilă de coordonarea DART la Laboratorul de Fizică Aplicată Johns Hopkins. „Așa că puteți vedea că este vorba despre un mic imbold”.
Dar NASA crede că este tot ce va fi necesar, pentru că, în timp și la distanță, micile schimbări de traiectorie se vor multiplica suficient pentru a se asigura că uriașa rocă spațială ar trece, dacă Pământul s-ar afla în calea sa, fără probleme.
Dimorphos, care măsoară aproximativ 160 de metri, face parte dintr-un sistem de doi asteroizi, de unde și numele DART, care înseamnă Double Asteroid Redirection Test (Test de redirecționare a unui asteroid dublu). Al doilea asteroid este numit Didymos și are aproximativ 780 de metri.
Sistemul de doi asteroizi îi va ajuta pe oamenii de știință să măsoare impulsul pe care DART i-l va da lui Dimorphos. De pe Pământ, ei vor putea calcula modul în care orbita lui Dimorphos în jurul lui Didymos se schimbă în timp. În momentul de față, asteroidul are nevoie de aproape 12 ore pentru a parcurge o orbită, dar este posibil ca DART să schimbe acest lucru cu câteva minute.
Imediat ce DART își va fi îndeplinit sarcina, astronomii care folosesc telescoape radar și optice vor începe să observe asteroizii de pe Pământ. NASA se așteaptă să-și dea seama de rezultatele prăbușirii în câteva zile sau poate săptămâni de la impact. „Aș fi foarte surprins dacă ar dura mai mult de trei săptămâni”, a declarat Tom Statler, cercetător de program pentru DART la NASA.