Sibiul și alte trei județe au rămas neatinse de secetă, conform datelor oficale centralizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Suprafețele afectate de secetă sunt înregistrate până acum în 38 de județe, ceea ce înseamnă că patru județe sunt neatinse de această statistică: Covasna, Harghita, Sibiu și Bistrița-Năsăud, relatează agrointel.ro.
Nici la Sibiu seceta nu a afectat culturile într-un grad atât de mare încât ele să fie consemnate ca fiind calamitate. Bogdan Gîță, managerul grupului de firme fondate de Hans-Martin Muller, ne-a declarat că, la fel ca și în cazul alor județe din Ardeal, din cauza ploilor, recoltatul porumbului a fost amânat.
”Cultivăm 100 de hectare de porumb siloz și aproximativ 40 de hectare de triticale. Porumbul nu l-am putut recolta, oricum noi producem porumb siloz. Ne ocupăm și cu creșterea animalelor, iar pentru ferme doar porumb siloz cultivăm, porumbul boabe găsim să-l cumpărăm. Nu am recoltat porumbul siloz deoarece nu se poate intra în câmp cu utilajele, fiind aproximativ trei săptămâni de când plouă și e frig. Pământul este moale și utilajele pot rămâne împotmolite”, a menționat managerul Bogdan Gîță.
Contrar climei schimbătoare, Bogdan Gîță spune că producția la porumbul siloz va fi mai bună ca anul trecut.
”Producția va fi mai bună deși nu am avut irigații. Anul trecut nu am întreținut probabil terenurile așa cum trebuie, anul acesta am făcut și două erbicidări în loc de una, n-a dat buruiana în porumb și s-a dezvoltat bine. Noi tot ce am avut îngrășăminte am achiziționat de anul trecut, deci pe partea aceasta cu costurile nu au fost probleme”, a mai adăugat Bogdan Gîță pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.