Klaus Iohannis după amenințările lui Vladimir Putin - ”Suntem pregătiți de orice scenariu. Avem cea mai lungă graniță cu Ucraina”

Klaus Iohannis a declarat vineri că noua retorică a lui Putin este „inacceptabilă” și trebuie combătută cu toată hotărârea.

Klaus Iohannis după amenințările lui Vladimir Putin - ”Suntem pregătiți de orice scenariu. Avem cea mai lungă graniță cu Ucraina”

„România, ca parte a NATO, este pregătită de orice scenariu, doar că nu ne dorim orice scenariu”, a declarat Iohannis, admițând că situația „este foarte tensionată”. „Avem cea mai lungă graniţă cu Ucraina dintre toţi aliaţii NATO, suntem într-o poziţie specială, dar suntem hotărâţi să facem faţă oricărei situaţii”, a ținut să precizeze președintele, relatează Digi24.

„Noi respingem cu fermitate acest narativ care a fost prezentat şi cred că este un lucru de la sine înţeles să încercăm să corectăm noi aceste mesaje. Nu-şi doreşte nimeni războiul, în afară de Rusia, care a atacat Ucraina. Iar noua evoluţie a narativului, care este o ameninţare mai mult sau mai puţin directă cu un război nuclear împotriva Europei, este inacceptabilă şi trebuie combătută cu toată hotărârea”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat fiind de ultimele declarații ale lui Vladimir Putin.

„Nu putem să tratăm cu uşurinţă aceste ameninţări. România, ca parte a NATO, este pregătită de orice scenariu, doar că nu ne dorim orice scenariu. Scenariul pe care ni-l dorim este retragerea Rusiei din Ucraina şi negocieri de pace. Pentru asta cred că trebuie să se implice toată lumea”, a mai afirmat şeful statului.

„Descaladarea trebuie să existe de ambele părţi (…) este o situaţie foarte tensionată, şi noi, care avem cea mai lungă graniţă cu Ucraina dintre toţi aliaţii NATO, suntem într-o poziţie specială, dar suntem hotărâţi să facem faţă oricărei situaţii”, a mai declarat preşedintele Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a condus marţi şi miercuri delegaţia care a participat, la New York, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Joi şi vineri, şeful statului a efectuat o vizită în San Francisco.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică