Tichete sociale electronice pentru 20 la sută dintre elevii din Sibiu - „Am observat că a crescut interesul părinților pentru a-și înscrie copiii la școală”
foto Arhivă

Numeroase familii din Sibiu, al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie 2022, este de maximum 1275 lei (50% din salariul de bază minim brut pe ţară) pot primi un sprijin financiar sub formă de tichete sociale pe suport electronic, pentru achiziţionarea de materiale şcolare.

Tichetul are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii. În prezent, la nivelul județului Sibiu sunt 11.610 de preșcolari și elevi beneficiari din totalul de 51.713 preșcolari și elevi înscriși în învățământul preprimar, primar și gimnazial.

Sistemul de acordare a tichetelor electronice din cadrul școlilor se realizează astfel: cadrele didactice informează părinții cu privire la condițiile de eligibilitate, cu privire la documentele necesare care trebuie depuse și perioada în care trebuie să le depună; apoi sunt înregistrate solicitările, verificate, centralizate și transmise către Inspectoratul Școlar Județean prin marcarea copiilor eligibili în SIIIR.

Scade rata de abandon

În Sibiu, anul trecut au fost distribuite 8075 de tichete electronice la diferite școli. La Școala Gimnazială Vurpăr, 16 preșcolari și 149 de elevi din aproximativ 110 familii au primit anul trecut tichete sociale electronice. „Pentru familiile care le primesc, aceste tichete reprezintă un sprijin pentru a putea achiziționa copiilor îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizitele necesare. Am observat că a crescut interesul părinților pentru a-și înscrie copiii la școală sau la grădiniță în comparație cu anii școlari precedenți”, a mărturisit Tomescu Mihaela, directoarea Școlii Gimnaziale Vurpăr.

„Conform Numărul mare de cereri și de beneficiari arată interesul familiilor pentru obținerea acestor tichete sociale pe suport electronic. Deși documentele care să ateste veniturile familiei necesită un anume timp de obținere, părinții au depus la timp actele necesare. Rata abandonului școlar s-a diminuat și s-a înregistrat o îmbunătățire a numărului de copii înscriși la grădiniță și la clasa pregătitoare” a spus Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al ISJ Sibiu.

Unele persoane consideră că aceste tichete ar trebui oferite tuturor elevilor pentru a sprijini educația și dorința acestora de a veni la școală. „Consider că de aceste tichete ar trebui să beneficeze toți elevi, indiferent de situația lor socială, de statutul familiei, fiecare ar trebui să se poată bucura de acești 500 de lei” ne-a mărturisit Bioan Ioan director al Liceului Timotei Cipariu Dumbrăveni.

Ultima oră