Se reabilitează gardul de la Școala „Caragiale” din Sibiu - Investiția se ridică la 100.000 euro
foto: arhivă

Gardul Școlii Gimnaziale „I.L. Caragiale” din municipiul Sibiu va fi reabilitat. Investiția se ridică la aproximativ 100.000 de euro, iar în ședința de la finalul lunii septembrie, consilierii locali vor vota aprobarea indicatorilor tehnico-economici. 

Gardul Școlii „Caragiale” din Sibiu va intra într-un proces de reabilitare. În proiectul de hotărâre pe care consilierii locali îl vor vota în ședința ordinară de la finalul lunii se arată că refacerea împrejmuirii unității de învățământ este necesară pentru a evita pericolul de accidentare a elevilor și personalului didactic, dar și pentru a asigura un climat favorabil „în vederea desfășurării activităților didactice în condiții de siguranță”. 

Cheltuielile necesare pentru realizarea acestui obiectiv sunt cuprinse în devizul general estimativ al investiției și se ridică la suma totală de 513.293,80 lei (inclusiv TVA), adică aproximativ 100.000 de euro, având ca sursă bugetul local.

Gardul va fi reabilitat pe o lungime de 130 m. Se vor înlocui și porțile pentru accesul pietonal, dar și cea pentru accesul auto. De asemenea, se vor monta panouri din aluminiu expandat. 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică