Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional al Culturii Romilor a început, vineri, la ora 10:00 în Piața Mică, din Sibiu. Mai mulți meșteșugari și-au expus obiectele confecționate manual atât pe tarabe, cât și pe jos.
Zeci de meșteșugari romi așteaptă sibienii cu tarabele pline de bijuterii de argint, linguri de lemn, vase din cupru, cazane și obiecte decorative pentru casă. Prețurile încep de la 30 de lei și pot ajunge și la câteva sute de lei, însă producătorii sunt dispuși să negocieze. „Am pregătit spectacole de dans, muzică, parada modei, cât și preparate tradiționale. Invităm sibienii să vină, să trăiască clipe inedite, sa vadă ce înseamnă șatra, chiar în mijlocul Sibiului și să se bucure de eveniment. Cel mai important este ca sibienii să ne cunoască tradițiile și obiceiurile”, spune Dorin Cioabă, organizatorul Festivalul Internațional al Culturii Romilor.
Meșteșugarii cred că mai multă lume va veni sâmbătă și duminică. „Am venit la târg cu tot felul de obiecte din cupru, mai ales ce se folosește în bucătărie. Ibrice de cafea lucrate manual dint-o singură bucată, tigăi, ceaune, cratițe, cazane de țuică, avem tot felul de obiecte. Noi le facem, lucrăm în cupru și în alamă. Avem prețuri bune și negociabile. Acum așteptăm clienții”, spune Nicolae Cioran, venit din comuna Bratei, Sibiu.
Turiștii străini, încântați de diversitatea târgului
Sibieni, turiști străini, cât și români veniți din alte zone ale țării au participat la prima zi a Festivalul Internațional a Culturii Romilor. Mulți dintre ei nu au plecat „cu mâna goală” de la târgul din Piața Mică. Marco și Jacob, doi studenți austrieci veniți la Sibiu printr-un schimb de experiențe, și-au cumpărat din târgul organizat de romi un termometru vechi, care funcționează manual. „Târgul e mic, dar am auzit că duminică târgul va fi și mai mare și cred că voi veni și atunci să văd ce aduc”, spune Marco.
O altă turistă se bucura de evenimentele desfășurate în Sibiu. „Suntem aici pentru o scurtă vizită. Este frumos afară și ne bucurăm că avem atâtea lucruri de văzut. Urmează să explorăm și mai mult”, spune o turistă.