spitalul de psihiatrie, în proces cu infirmierul acuzat de viol - cj sibiu angajează avocat 

Spitalul Clinic de Psihiatrie Sibiu a cerut Consiliului Județean să angajeze un avocat care să reprezinte instituția în procesul cu infirmierul arestat preventiv pentru viol. Acesta a contestat decizia de sancționare și cere daune morale spitalului. 

spitalul de psihiatrie, în proces cu infirmierul acuzat de viol - cj sibiu angajează avocat 

Consilierii județeni vor vota, în ședința de la finalul lunii septembrie, un proiect de hotărâre prin care Spitalul de Psihiatrie cere aprobare să achiziționeze servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare. Mai exact, spitalul vrea să angajeze un avocat care să reprezinte instituția în două dosare aflate pe rolul Tribunalului Sibiu. Infirmierul acuzat de viol a contestat decizia de sancționare a spitalului, cerând să i se ofere daune morale. 

CITEȘTE ȘI: Infirmier de la Spitalul de Psihiatrie, arestat preventiv pentru viol 

„Prin adresa nr. 11084/16.09.2022, înregistrată la registratura Consiliului Județean Sibiu sub nr. 21100/16.09.2022, Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu solicită aprobarea achiziționării de servicii juridice prin încheierea unui contract de asistență juridică cu un avocat specializat pe dreptul muncii, în vederea reprezentării instituției în cauzele având ca obiect litigii de muncă cu solicitarea de daune morale și materiale, care fac obiectul dosarelor nr. 2105/85/2022, aflat pe rolul Tribunalului Sibiu și nr. 2051/85/2022, aflat pe rolul Tribunalului Sibiu”, se arată în raportul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre.

Consilierii juridici ai Spitalului de Psihiatrie nu au mai avut dosare de acest fel 

Managerul Spitalului de Psihiatrie a motivat solicitarea de a angaja un avocat, spunând că cei doi consilieri juridici ai instituției sunt foarte ocupați, având un volum mare de lucru, și nu s-ar putea ocupa de acest dosar. „Activitatea juridică din cadrul Biroului Contencios se desfășoară cu doi consilieri juridici, fiind una foarte complexă, cu un volum de muncă foarte ridicat, în special datorită faptului că Spitalul Clinic de Psihiatrie Dr. Gheorghe Preda Sibiu se află în proces de acreditare, iar unul dintre cei doi consilieri juridici este implicat în activitatea de actualizare a referințelor bibliografice legislative din peste 200 de proceduri de la nivelul spitalului, întrucât acestea trebuie să respecte standardele de acreditare”, motivează managerul. 

De asemenea, managerul vrea să angajeze un avocat deoarece este posibil ca cele două cauze să aibă un impact negativ asupra spitalului, atât financiar, cât și din punctul de vedere al imaginii. „Un alt criteriu care a stat la baza solicitării reprezentantului legal al Spitalului Clinic de Psihiatrie Sibiu este posibilul impact negativ pe care cele două cauze îl pot avea asupra spitalului, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al imaginii, întrucât reclamantul din dosarul nr. 2105/85/2022 se află momentan în arest preventiv și a fost de curând subiectul unui articol de presă. Reprezentantul legal al Spitalului Clinic de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” Sibiu apreciază că situațiile care fac obiectul celor două dosare identificate mai sus impun consultanță, asistență și reprezentare juridică, realizate de către un avocat specializat în litigii de muncă, necesitatea fiind reprezentată atât de complexitatea cauzelor, cât și de caracterul de noutate pe care îl prezintă acestea celor doi consilieri juridici angajați, întrucât aceștia nu au mai avut, anterior, experiența unor dosare cu obiect similar”, se mai arată în solicitarea către CJ Sibiu. 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică