La invitația Ministerului Tineretului și Sportului, Primăria Sibiu a înscris orașul în proiectul “România BE ACTIVE!” inițiat în contextul Săptămânii Europene a Sportului, un program al Comisiei Europene care se va desfășura în perioada 23-30 septembrie.
“Primăria Sibiu sprijină sportul sibian în primul rând prin investiții în infrastructură, dar și prin oferirea spre închiriere a sălilor de sport și a altor facilități sportive la prețuri modice sau chiar gratuit. De asemenea, sprijinim cluburile și asociațiile private precum și cluburile de drept public prin finanțările acordate pe agendele dedicate. Am înscris Sibiul în acest proiect inițiat de Comisia Europeană și organizat de Ministerul Tineretului și Sportului pentru a promova sportul de performanță și mișcarea pentru sănătate. Pentru prima ediție, numărul de înscrieri este încurajator, semn al interesului ridicat din partea operatorilor. Sper ca sibienii să participe în număr cât mai mare la aceste evenimente și să adopte sportul ca mod de viață sănătos, nu doar în această săptămână specială.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Primăria Sibiu a invitat cluburi sportive de drept public din Sibiu, cluburi și asociații sportive private, unități de învățământ, dar și servicii ale administrației publice locale să participe cu evenimente în cadrul acestui program. Până în prezent au răspuns pozitiv mai mulți operatori cu aproape 20 de evenimente pe care le vor organiza în săptămâna menționată. Acestea au fost înscrise pe platforma creată de Minister, lista rămânând în continuare deschisă entităților care doresc să se alăture.
În lista cu evenimente (atașată) sunt incluse jocuri amicale de baschet, jocuri de baschet pentru persoanele cu dizabilități, sesiune de inițiere în handbal, antrenamente de fotbal, tenis, rugby și atletism, antrenamente și demonstrații de culturism, prezentări de judo, exerciții fizice sub formă de dans, sesiuni de alergare, demonstrații pentru inițierea în patinaj și diverse jocuri dinamice. Publicul poate participa gratuit la toate acestea, fie implicându-se activ, fie ca spectator. La Lacul Binder doritorii vor putea utiliza gratuit caiacele pe lac pe parcursul întregii săptămâni, iar la Baia Populară cei interesați să facă mișcare pot participa gratuit la o oră de TRX, combinat cu elemente de cardio și stretching.