Mai mulți bani pentru modernizarea grădiniței, școlii și sălii de sport din Mârșa - Investiția ajunge la 3,7 milioane de euro

În urmă cu patru ani, orașul Avrig și Consiliul Județean Sibiu încheiau un parteneriat pentru a realiza proiectul „Îmbunătățirea calității vieții populației din localitatea Mârșa, orașul Avrig”. Proiectul a primit finanțare în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, Axa Prioritară 13, și cuprindea două componente. Prima, pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea grădiniței, școlii generale și a sălii de sport din Mârșa, și a doua, pentru construirea a unei piste de biciclete și rigole betonate, pe drumul județean dintre Avrig și Râu Sadului, până la limita cu județul Vâlcea. La acea dată, valoarea totală a proiectului ajungea la 24.095.776,80 lei (peste 4,8 milioane de euro). La începutul lunii septembrie a acestui an, Primăria Avrig a solicitat Consiliului Județean să aprobe noua valoare a componentei 1 a proiectului și să prelungească contractul de finanțare, valoarea investiției ajungând la 28.093.781,63 lei cu TVA (peste 5,6 milioane euro). 

Proiectul prevedea, pe de o parte, modernizarea și dotarea grădiniței, școlii generale și sălii de sport din Mârșa și, pe de altă parte, construirea unei piste de biciclete între Avrig și Râu Sadului. 

Bani mai mulți pentru modernizarea grădiniței și școlii din Mârșa

Primăria orașului Avrig a trimis către CJ, la începutul lunii septembrie, o solicitare prin care cerea întocmirea unei hotărâri de consiliu prin care să se aprobe noua valoarea a componentei 1 a proiectului și, totodată, prelungirea contractului de finanțare ca urmare „a atribuirii cu întârziere a contractului de lucrări aferent componentei 1”. Prin urmare, noua valoare a componentei 1, rezultată ca urmare a proiectării la faza PT, a crescut de la 14.126.029,75 lei cu TVA la 18.124.034,58 lei cu TVA (aproape 3,7 milioane de euro). 

„Pentru componenta 1 a proiectului finanțat, la faza de proiectare Proiect Tehnic de execuție, s-au putut estima concret cantitățile necesare de lucrări, materiale și echipamente și au fost optimizate soluțiile tehnice adoptate la faza DALI/SF astfel încât să se respecte toate actele și normativele în vigoare și să se poată fi obținute avizele necesare emiterii autorizației de construire, iar la finalizarea proiectului, obiectivul să îndeplinească criteriile impuse de legislație pentru obținerea autorizației de funcționare. Totodată, prin proiectul tehnic aferent componentei 1, a fost estimată o durată de 5 luni necesară pentru execuția unor lucrări care nu au fost prevăzute la faza DALI/SF astfel încât durata necesară pentru execuția lucrărilor aferente componentei 1 se majorează de la 7 luni la 12 luni”, se arată în solicitarea Primăriei Avrig. 

Școală modernă

Lucrările de modernizare a școlii din Marșa au început cu câteva luni înainte de începerea anului școlar. Asta înseamnă că pentru elevi va fi un an mai „atipic”. Preșcolarii fac cursuri în clădirea Sălii de Festivități a Liceului Tehnologic din localitate. În același timp, a fost nevoie ca vechea clădire a școlii din Mârșa, școala mică, să fie pusă în funcțiune pentru ca aici să desfășoare orele clasele școlii gimnaziale și parțial, clasele profesionale. Clasele II și III de la școala profesională vor învăța tot anul la Școala Gimnazială din Avrig. 

Pe lângă reabilitarea și modernizarea clădirilor unde funcționează grădinița și liceul, se va interveni și la nivelul sălii de sport de la etaj. Totodată, se vor amenaja și spațiile exterioare. Elevii vor învăța, la final, în spații adecvate, în săli de curs conform normativelor în vigoare. Clădirea va fi dotată și cu cabinete și laboratoare. 

Investițiile realizate în componenta 1 a acestui proiect, privind modernizarea grădiniței, școlii și sălii de sport, se află în sarcina Primăriei Avrig. Proiectul va ajunge pe masa consilierilor județeni în ședința din 29 septembrie. 

Ultima oră