Se instalează radare fixe pe ruta București - Sibiu

Licitația pentru achiziția a 300 de radare fixe și mobile a fost demarată. Poliția Română le vrea montate în 131 de puncte, adică pe cele mai aglomerate drumuri naționale. Printre acestea se numără și ruta București-Sibiu.

Cofnorm Antena 3, camerele vor putea măsura viteza cu care circulă șoferii, dar și dacă mașinile au certificat sau ITP valabil.

„Este vorba despre camere atât mobile cât şi fixe cu ajutorul cărora vor fi identificate abateri de la regimul rutier. Cele mobile vor avea capacitatea de preluare a imaginilor pe ambele sensuri de mers.”, a precizat, la Antena 3, Agentul Horațiu Pop, Direcția Rutieră.

Investiția a fost evaluată la peste 13 milioane de euro.

„Vor da într-o tabletă toate datele cu privire la numărele de înmatriculare care sunt surprinse în raza de acțiune și vor da alerte cu privire la furturi sau alte abateri”, a declarat pentru sursa citată și Gabriel Gîrniță, președintele Sindicatului Poliţiştilor Sidepol România.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică