Consiliul Județean Sibiu pregătește o gală pentru a premia elevii și profesorii din județ pentru performanțele pe care le-au avut la concursurile și olimpiadele desfășurate în anul 2022. Încă dinainte de izbucnirea pandemiei, aceste gale se organizau la CJ, copiii primind bani pentru că au reprezentat județul în țară.
În anul 2019, Consiliul Județean Sibiu a organizat două gale de premiere a elevilor și cadrelor didactice care au obținut rezultate deosebite la concursurile și olimpiadele școlare de la nivel național și internațional. De atunci și până în prezent, nu s-au mai putut organiza aceste gale, din cauza pandemiei de COVID-19, fiindcă toate concursurile au fost suspendate. Pe parcursul anului 2022, Ministerul Educației a reluat activitățile, iar copiii sibieni au putut participa la ele.
Pentru a-i premia pe elevii și dascălii îndrumători care au participat la concursuri și olimpiade naționale și internaționale, CJ vrea să organizeze, în luna decembrie a acestui an, Gala Performanței în Învățământul Preuniversitar din Județul Sibiu. Consilierii județeni vor trebui să voteze, în ședința de la finalul lunii septembrie, noul regulament de premiere.
„Suma necesară pentru evenimentul de premiere pentru anul 2022 a fost cuprinsă în Hotărârea Consiliului Județean Sibiu nr. 24 / 2022 privind aprobarea bugetului local al Județului Sibiu, a bugetului fondurilor externe nerambursabile și a bugetelor instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local pe anul 2022, cu modificările și completările ulterioare, fiind în cuantum de 120.000 lei”, se arată în proiectul de hotărâre.
Anual, peste o mie de elevi sibieni participă la concursuri și olimpiade școlare și aduc onoare județului Sibiu și implicit învățământului românesc. În raportul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre se arată că „Sibiul se poate mândri cu elevi valoroși și cadre didactice care le-au îndrumat pașii spre reușită și implicit spre performanță, care ar merita recunoașterea muncii lor în folosul comunității, aceștia având rezultate deosebite la concursurile și olimpiadele școlare la care au participat”.