Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat acţiuni de control în urma creşterii numărului de reclamaţii legate de modul de calculare a facturilor la energie electrică, precizând că sunt analizate cu atenţie toate documentele necesare pentru a se putea stabili dacă sesizările sunt fondate sau nu.
ANPC a transmis, marţi, 20 septembrie, printr-un comunicat de presă, că în contextul creşterii numărului de reclamaţii înregistrate de la consumatori în ceea ce priveşte modul de calculare a facturilor la energie electrică, din ultima perioadă, comisarii instituţiei au început deja o serie de acţiuni de control, în întreaga ţară, potrivit observatornews.ro
CITEȘTE ȘI Factură uriașă la curent pentru o familie din Sibiel – „Facem credit la bancă ca să putem plăti cei 33.000 de lei”
Inspectorii ANPC au început deja o serie de acţiuni de control, în întreaga ţară
“Controalele comisarilor ANPC se derulează la furnizorii de energie electrică şi verifică modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, în ceea ce priveşte calcularea facturilor emise de aceştia către consumatorul-persoană fizică, în ultima perioadă. Menţionăm că, pentru a putea stabili dacă reclamaţiile sunt fondate sau nu, comisarii ANPC analizează cu mare atenţie toate documentele necesare, în fiecare caz în parte”, se arată în comunicat.
“În cazul în care consumatorii au aviz de deconectare şi se consideră nedreptăţiţi, îi invităm să completeze formularul de sesizare de pe site-ul www.anpc.ro, cu caracter urgent”, a mai precizat ANPC.