constantin chiriac, directorul teatrului ”radu stanca” din sibiu va primit titlul de "cetăţean de onoare al municipiului iaşi"

Constantin Chiriac, preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, profesor universitar doctor la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, va primi, joi, titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi”.

constantin chiriac, directorul teatrului ”radu stanca” din sibiu va primit titlul de "cetăţean de onoare al municipiului iaşi"

Potrivit unui comunicat de presă, ceremonia de decernare a titlului se va desfăşura de la ora 17.00, în Sala „Vasile Pogor” a sediului Primăriei Municipiului Iaşi, relatează Agerpres.

Acordarea acestui titlu a fost votată în unanimitate în şedinţa extraordinară din 14 septembrie a Consiliului Local. Constantin Chiriac se va afla în Iaşi pe 22 septembrie, la invitaţia Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”, care l-a distins cu titlul de Doctor Honoris Causa în anul 2020.

„Editura Junimea se va alătura Primăriei Municipiului Iaşi şi Consiliului Local, iar în cadrul evenimentului din 22 septembrie va prezenta trei volume bilingve (română-engleză), coordonate de Constantin Chiriac şi apărute la Junimea în anul 2020, dedicate valorosului Festival Internaţional de Teatru de la Sibiu. De altfel, în anul 2020 Juriul Premiilor Naţionale Negruzzi 200 (proiect fondat şi coordonat de Editura Junimea şi revista Scriptor) i-a acordat lui Constantin Chiriac un Premiu de omagiere a excelenţei, la ediţia a V-a a manifestării”, se precizează în comunicatul de presă.

Născut în comuna Prisecani, judeţul Iaşi, Constantin Chiriac a absolvit un liceu de prestigiu ieşean ca şef de promoţie şi, de-a lungul timpului, s-a implicat în nenumărate rânduri în promovarea valorilor culturale ale Iaşiului.

„Pragmatismul vizionar al prof. univ. dr. Constantin Chiriac, anvergura intelectuală şi virtuozitatea actorului îl definesc ca lider de necontestat al teatrului românesc contemporan integrat cu drepturi depline în dialogul culturilor”, se menţionează în comunicat.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică