live video - marea britanie își ia rămas bun de la regina elisabeta a doua - imagini în direct de la funeraliile din londra

Marea Britanie, liderii mondiali și personalități din întreaga lume își vor lua luni un ultim rămas bun de la regina Elisabeta, ultima figură impunătoare a epocii sale, în cadrul unor fastuoase funeralii de stat.

live video - marea britanie își ia rămas bun de la regina elisabeta a doua - imagini în direct de la funeraliile din londra

Luni dimineață se încheie cele patru zile în care sute de mii de oameni au stat la coadă pentru a trece pe lângă sicriul celui mai longeviv monarh britanic, așezat la Westminster Hall din Londra, scrie Mediafax.

Aceștia, la fel ca mulți alții din întreaga lume, inclusiv președintele american Joe Biden, au dorit să-i aducă un omagiu celui care, în vârstă de 96 de ani, a petrecut șapte decenii pe tronul britanic.

„Ați fost norocoși că ați avut-o timp de 70 de ani”, a spus Biden. „Cu toții am fost”.

Cu puțin timp înainte de ora 11.00, sicriul de stejar, acoperit cu steagul Royal Standard și Coroana Imperială de Stat deasupra, va fi așezat pe un afet și procesiunea se va îndrepta către Westminster Abbey.

Printre cei 2.000 de participanți se vor afla aproximativ 500 de lideri mondiali, printre care Biden, împăratul Naruhito al Japoniei, vicepreședintele chinez Wang Qishan și președintele sud-african Cyril Ramaphosa.

Strănepoții reginei, prințul George, în vârstă de 9 ani, și prințesa Charlotte, în vârstă de 7 ani, cei doi copii mai mari ai actualului moștenitor al tronului, prințul William, vor fi, de asemenea, prezenți.

video
play-sharp-fill

„În ultimele 10 zile, soția mea și cu mine am fost profund emoționați de numeroasele mesaje de condoleanțe și de sprijin pe care le-am primit din această țară și din întreaga lume”, a declarat regele Charles.

„În timp ce ne pregătim cu toții să ne luăm ultimul rămas bun, am vrut pur și simplu să profit de această ocazie pentru a le mulțumi tuturor acelor nenumărați oameni care au fost un sprijin și o mângâiere pentru familia mea și pentru mine în aceste momente de durere.”

Elizabeth a murit pe 8 septembrie la Castelul Balmoral din Sccoția.

Starea ei de sănătate era în declin, iar de luni de zile monarhul, care a îndeplinit sute de angajamente oficiale până la 90 de ani, s-a retras din viața publică, deși cu doar două zile înainte de deces o numise pe Liz Truss prim-ministru.

„Cu toții am crezut că era invincibilă”, le-a spus prințul William oamenilor care așteptau să își prezinte omagiile.

A 40-a suverană dintr-o linie genealogică care își are originea în 1066, Elisabeta a urcat pe tron în 1952.

Când i-a succedat tatălui său George al VI-lea, Winston Churchill a fost primul ei prim-ministru, iar Josef Stalin a condus Uniunea Sovietică. Ea a întâlnit aproape toate figurile importante de la politică la divertisment și sport, inclusiv pe Nelson Mandela, Papa Ioan Paul al II-lea, Beatles, Marilyn Monroe, Pele și Roger Federer.

Deși se spune că avea o înălțime de doar 1,60 m, a dominat încăperile cu prezența sa și a devenit o figură globală impunătoare. „Regina Elisabeta a II-a a fost, fără nicio umbră de îndoială, cea mai cunoscută figură din lume, cea mai fotografiată persoană din istorie, cea mai ușor de recunoscut, iar faptul că liderii mondiali vor veni la Londra pentru înmormântare… spune multe despre această figură emblematică”, a declarat istoricul Anthony Seldon pentru Reuters.

Oficiali din domeniul transporturilor au declarat că un milion de oameni sunt așteptați în centrul Londrei pentru funeralii, în timp ce poliția a declarat că va fi cea mai mare operațiune de securitate desfășurată vreodată în capitală.

Regele Charles, frații și fiii săi, prinții William și Harry, precum și alți membri ai familiei Windsor vor merge în spatele sicriului în timp ce acesta va fi transportat spre Westminster Abbey, alăturri de aproximativ 200 de cimpoieri și toboșari.

Clopotul tenor al Abației – locul încoronărilor, nunților și înmormântărilor regilor și reginelor timp de aproape 1.000 de ani – va bate de 96 de ori.

„Aici, unde regina Elisabeta s-a căsătorit și a fost încoronată, ne adunăm din întreaga națiune, din Commonwealth și din națiunile lumii, pentru a ne plânge pierderea, pentru a ne aminti de lunga ei viață de servicii altruiste”, va spune David Hoyle, decanul Westminster.

Pe lângă demnitari, în cadrul congregației vor fi prezenți cei care au primit cele mai înalte medalii militare și civile britanice pentru curaj, reprezentanți ai unor organizații de caritate susținute de regină și cei care au avut „contribuții extraordinare” în lupta împotriva pandemiei COVID-19.

Zeci de milioane de oameni din Marea Britanie și din străinătate sunt așteptați să urmărească funeraliile monarhului, lucru care nu a mai fost televizat până acum. Aceasta se va încheia cu salutul de trompetă „Last Post” înainte ca biserica și națiunea să păstreze un moment de reculegere timp de două minute.

Ulterior, sicriul va fi adus prin centrul Londrei, trecând pe lângă reședința reginei de la Palatul Buckingham până la Arcul Wellington de la Hyde Park Corner, iar monarhul și familia regală vor urma din nou pe jos în timpul procesiunii de 2,4 km (1,5 mile).

De acolo, sicriul va fi pusă pe un dric pentru a fi condus la Castelul Windsor, la vest de Londra, pentru o slujbă la Capela St. George.

Mai târziu în cursul serii, în cadrul unei slujbe private, sicriul Elisabetei va fi depus la Capela memorială Regele George al VI-lea, unde se odihnesc și părinții și sora ei, prințesa Margaret, alături de mormântul soțului ei de peste șapte decenii, prințul Philip, care a murit anul trecut la vârsta de 99 de ani.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică