Ce soluții avem pentru încălzire economică?

În criza actuală, cum găsim soluția cea mai bună de încălzire? Specialiștii în instalații termice dau următoarele criterii de alegere  a unui sistem de încălzire economic:

  • Sisteme cu inerție termică ridicată, ce presupune capacitatea corpului de încălzire, de a înmagazina căldura și de a o ceda treptat (sobele, pardoseala, roca vulcanică – la radiatoare cu așa ceva). Diferența dintre sobă și un șemineu este faptul că soba o regăsiți caldă dimineața în timp ce șemineul pierde căldură în aerul încăperii, în mod rapid.
  • Folosim sisteme de încălzire care pe viitor ne permit racordarea la resurse regenerabile de producere a energie electrica (panouri fotovoltaice), astfel, o parte cel puțin, din consum, este recuperată.
  • Folosim sisteme cu automatizare superioară, cu funcții speciale de reducere consum și cu eficiență sporită (unele branduri și sisteme de încălzire au aceste automatizări)
  • Folosim sisteme de încălzire cu eficiență termică ridicată prin proiectarea lor (radiatoare cu 50% / 50% raport convecție / radiație, în loc de 80 / 20 cum sunt cele de oțel, sisteme de încălzire în pardoseală care au cu 30% mai mică, puterea instalată)

Sistemele care însumează cât mai multe din criteriile de mai sus, asigură cele mai mici consumuri de încălzire dintre toate sistemele de încălzire.

Centralele termice cu radiatoare indiferent de tipul de alimentare (gaz, electric, peleți) devin istorie, deoarece nu îndeplinesc nici unul din cele 4 criterii de mai sus, radiatoarele neavând inerție termică mare, automatizare cu funcții speciale și eficiență termică ridicată.

Astfel, în momentul acesta, cu noul val de prețuri și strategii energetice, se evidențiază 5 variante mai economice decât gazul, în cadrul sistemelor de încălzire, variante care permit economisirea pe termen lung:

  1. Încălzirea în pardoseală cu agent termic (apă în țevi montate în pardoseală) cu centrală termică (gaz și peleți): acestea au consumul mai mic decât al radiatoarelor cu același tip de centrală, datorită inerției termice a pardoselii, însă nu dețin automatizarea superioară ca funcție și nu se pot racorda la o sursă regenerabilă, care să vă permită scăderea sumelor plătite pe consum (panouri fotovoltaice).
  1. Încălzirea în pardoseală cu agent termic (apă în țevi montate în pardoseală) cu centrală termică (electrică): acestea au consumul mai mic decât al radiatoarelor cu același tip de central, datorită inerției termice a pardoselii, însă nu dețin automatizarea superioară ca funcție. Funcționând pe sistemul de centrală, (consum 8 ore/zi) este mai scumpă în consum decât sistemele electrice care au consum de numai 2-4 ore/zi.
  1. Sistemele de încălzire electrică în pardoseală: devin vedetele, deoarece îndeplinesc toate cele 4 condiții de mai sus, inclusiv automatizarea performantă, în cazul brandurilor de calitate. Nu expun la pericole precum inundații și explozii, au durata de viață cea mai mare și au un consum de numai 2-4 ore /zi, în funcție de calitatea și corectitudinea execuției izolării termice a casei. Pentru o casă de 100 mp, izolată termic, media de consum este de 700-800 kwh/lună iarnă ceea ce duce la o sumă de 560 ron – 700 ron cheltuiți/lună iarna (conform preț la zi Hidroelectrica 0,7-0,8 ron/kwh). În plus, se poate face conectarea pe panouri fotovoltaice cu o putere cu 30% mai mica, diminuând astfel și investiția în achziția acestora. Conectat la panouri fotovoltaice, sistemul devine cel mai ieftin în consum pe termen lung, fiind și cel mai longeviv de pe piață.
  1. Încălzire în pardoseală cu agent termic cu alimentare pe pompe de căldură: consumul cel mai mic , însă au un preț de investiție foarte mare, diferența între prețul de investiție cu al 2-lea plasat ca și consum (încălzirea electrică în pardoseală fară panouri fotovoltaice) face ca peste 15 ani sa vă bucurați de economia de consum . Însă, durata de viață a unei pompe de caldură este cam de numai 15 ani.

Apar și riscuri de inundație . Pentru a fi în cunoștință de cauză, cereți prețurile de investiție și consumul estimat, faceți matematic diferența și vedeți amortizarea în multiplu de 6 luni (6 luni de încălzire reprezintă 1 an calendaristic). Soluția cu pompe de căldură, nu permite racordarea la energie regenerabilă, iar sub temperatura de -5 grade C (exterior), scade semnificativ economia lor.

  1. Radiatoare electrice cu rocă vulcanică: soluție utilizată foarte mult în Germania, îndeplinesc cele 4 criterii de economie, inclusiv eficiența termică.

Consum mediu datorită celor 4 criterii de economie îndeplinite, de 3-4 ore /zi, se pot racorda la panouri fotovoltaice și având eficiență de 50% cedare caldură prin radiație în loc de 20%, precum radiatoarele de oțel, aduc beneficii și în  cazul puterii instalate scăzute (deci, coboară practic investiția în panouri fotovoltaice). Astfel, pentru o casă de 100 mp izolată termic, media de consum ar fi de 20-25 kwh/zi , 600-650 kwh/lună iarnă ceea ce duce la o sumă de 500-600 ron /medie lună iarnă (conform preț la zi Hidroelectrica 0,7-0,8 ron/kwh). Se poate face conectarea la panouri fotovoltaice cu o putere cu 30% mai mica, diminuând astfel și investiția în achiziția acestora.

Alegeți furnizori de sisteme de încălzire care pot sa vă ofere cifre de consum, nu numai cele de investiții, având în pachet servicii de consultanță privind izolațiile termice și care au echipe proprii de montaj!

Eliminați soluțiile care nu pot fi conectate la resurse regenerabile de energie!

www.amass.ro

Soluții economice de încălzire electrică

Contact: office@amass.ro

 

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică