Vremea în următoarele patru săptămâni - Temperaturile vor fi scăzute, iar precipitațiile tot mai de întâlnite

Administrația Națională de Meteorologie anunță că în următoarele patru săptămâni vremea va fi schimbătoare.

Potrivit meteorologilor, în săptămâna 19-26 septembrie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile intracarpatice, scrie Mediafax.

Regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice și sud-vestice.

În săptămâna 26 septembrie– 03 octombrie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

În săptămâna 3 – 10 octombrie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

În săptămâna 10-17 octombrie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință ușor excedentară în regiunile estice și sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale, precizează meteorologii.

Ultima oră