Klaus Iohannis, președintele României, va lua parte la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a care vor avea loc la Westminster Abbey, Londra, transmite Administrația Prezidențială.
Președintele Klaus Iohannis va fi prezent la funeraliile de stat ale Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, la Westminster Abbey, Londra, anunță Administrația Prezidențială, notează Mediafax.
Înmormântarea reginei Elisabeta va avea loc la Londra luni, 19 septembrie, iar la funeralii vor participa mai mulți lideri mondiali, membri ai familiilor regale și alți demnitari.
Reuters face o trecere în revistă a celor care și-au anunțat deja prezența.
Următoarele persoane au declarat că vor veni la Londra:
– Joe Biden și Jill Biden, președintele și Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii;
– Alexander Van der Bellen, președintele Austriei;
– Jacinda Ardern, prim-ministru Noii Zeelandă;
– Anthony Albanese, prim-ministru al Australiei;
– Gitanas Nauseda, președintele Lituaniei;
– Ranil Wickremesinghe, președinte al statului Sri Lanka;
– Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei;
– Yoon Suk-yeol, președintele Coreei de Sud;
– Jair Bolsonaro, președintele Braziliei;
– Regele Filip și Regina Mathilde ai Belgiei;
– Andrzej Duda, președintele Poloniei;
– Sergio Mattarella, președintele Italiei;
– Justin Trudeau, prim-ministru Canada;
– Charles Michel, președintele Consiliului European;
– Regele Willem-Alexander și Regina Maxima a Țărilor de Jos;
– Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia ai Spaniei;
– Egils Levits, președintele Letoniei;
– Paula-Mae Weekes, președinte al Trinidad și Tobago;
– Mohammad Shtayyeh, prim-ministru palestinian;
– Sauli Niinisto, președintele Finlandei;
– Katalin Novak, președinte al Ungariei;
– Michael D Higgins, președintele Irlandei și Micheál Martin, prim-ministrul Irlandei;
– Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei, și soția sa Sofia.