Comisia multidisciplinară în tratarea cancerului: rolul tumor board în stabilirea celui mai bun tratament

Diagnosticul de cancer vine cu multe necunoscute și cu multă teamă atât pentru pacient, cât și pentru cei dragi, rude și prieteni. Într-un astfel de moment, este esențial ca accesul la tratament să fie cel mai bun, în termeni de timp și de calitate. Succesul terapiei – oricare ar fi planul de tratament stabilit de către specialiști și acceptat de pacient – depinde în bună măsură de stadiul bolii, deci de o depistare cât mai precoce a cancerului, precum și de viteza cu care se pune în aplicare schema personalizată.

După diagnosticarea cu certitudine a patologiei oncologice, pacientul are nevoie de stabilirea cu acuratețe a stadiului bolii, iar acest lucru poate fi posibil de la o primă întâlnire cu medicul specialist, dacă dosarul medical (care conține, cel mai frecvent, rezultatul histopatologic – biopsia, investigații imagistice – computer tomograf, PET-CT, RMN sau altele, după caz, analize de sânge, ecografii) este unul complet. La nevoie, medicul poate indica analize și investigații suplimentare. Odată obținute acestea, fiecare caz este discutat în ceea ce este cunoscut drept „tumor board” sau, mai simplu, comisia oncologică, multidisciplinară.

Toate centrele MedEuropa – din Brașov, București, Oradea și Constanța – organizează periodic astfel de întâlniri pentru a discuta cazurile și pentru a stabili cel mai bun plan de tratament pentru fiecare pacient.

Planul de tratament în radioterapie: o etapă esențială în abordarea eficientă a pacientului oncologic

Rolul comisiei multidisciplinare

Practic, tumor board-ul este o echipă formată din specialiștii implicați în rezolvarea cu succes a unui caz și, în funcție de indicație, aceasta poate fi compusă din oncolog medical, radioterapeut, chirurg specializat în diferite localizări ale cancerului, anatomopatolog, precum și alți profesioniști din specialități conexe, inclusiv nutriționiști și psihologi cu experiență în abordarea pacientului oncologic. Obiectivul echipei și al discuțiilor comune este identificarea celei mai bune soluții pentru pacient, în funcție de stadiul bolii și de particularitățile terapeutice.

Forma finală pe care o îmbracă aceste întâlniri reprezintă, în fapt, conduita terapeutică. Odată conturată, aceasta este comunicată pacientului, care poate să o accepte sau nu, acordul final cu privire la începerea tratamentului aparținându-i în exclusivitate. Așadar, pacientul face întotdeauna parte din această decizie, tocmai de aceea el este informat și consiliat pas cu pas.

Prin urmare, doar o abordare multidisciplinară poate oferi cea mai bună soluție într-o patologie oncologică. Scopul MedEuropa, atât în Brașov, cât și în celelalte centre din București, Oradea și Constanța este de a pune la dispoziția fiecărui pacient cei mai buni specialiști. Colaborarea multidisciplinară aduce o mulțime de perspective și de experiențe transpuse într-un plan de tratament eficient.Comisia multidisciplinară în tratarea cancerului: rolul tumor board în stabilirea celui mai bun tratament

Tratament gratuit în centrul MedEuropa din Brașov

În mod cert, comisia care stabilește conduita terapeutică are nevoie de cei mai buni specialiști și de o infrastructură modernă pentru a-și atinge obiectivele stabilite prin planul de tratament. Centrul de radioterapie MedEuropa din Brașov oferă bolnavilor de cancer consultații și tratamente prin radioterapie în mod gratuit, cu decontare prin Casa de Asigurări de Sănătate. Unitatea medicală pune la dispoziția pacienților o echipă de specialiști formată din radioterapeuți, fizicieni medicali și asistenți cu experiență în tratarea pacientului oncologic, coordonată de Dr. Cătălin Iacob, medic primar radioterapeut și medic specialist oncologie medicală și din care fac parte Dr. Cristina Taflan, medic primar radioterapie și medic primar oncologie medicală, Dr. Simona Ardelean, Dr. Alexandra Zlate, Dr. Daniela Sandu și Dr. Cristina Beșelea, medici specialiști radioterapie.

De la consultație la tratament, niciun cost pentru pacient: tratament pentru cancer, 100% gratuit la MedEuropa Brașov

În unitatea medicală din Brașov se utilizează tehnologii de iradiere de ultimă generație, mai exact acceleratoare liniare Elekta Infinity, efectuându-se atât radioterapie cu intenție curativă, cât și cu scop paliativ, în regim de spitalizare de zi. Datorită tehnologiei de care dispune și a unei echipe experimentate, tratamentele oferite în cadrul MedEuropa Brașov sunt de înaltă calitate și precizie. Acestea respectă două deziderate de bază ale tratamentului prin iradiere: doză cât mai mare aplicată volumului tumoral, cu o protecție maximă a țesuturilor sănătoase.

Centrul MedEuropa din Brașov este situat pe Strada Turnului, nr. 8, în Municipiul Brașov, iar programările se pot face printr-un apel la Call Center-ul MedEuropa – 021 9971.

 

 

Ultima oră