VIDEO FOTO: Incendiu devastator în Tălmaciu - Trei locuințe, distruse de flăcări

Trei anexe, folosite drept locuințe, au fost distruse de flăcări în Tălmaciu. Incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit electric la un cablu defect. Pompierilor le-a luat peste trei ore să îl lichideze. 

VIDEO FOTO: Incendiu devastator în Tălmaciu - Trei locuințe, distruse de flăcări

„Sâmbătă, în jurul orei 23:40, un apel pe numărul unic de urgență 112, solicita intervenția pompierilor pe strada Nicolae Bălcescu din orașul Tălmaciu, unde a izbucnit un incendiu la niște anexe locuite. La fața locului pompierii s-au mobilizat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic. De asemenea la fața locului au fost mobilizate și o ambulanță SAJ și membrii SVSU Tălmaciu cu propria autospecială de stingere și 13 voluntari”, informează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Incendiul se manifesta generalizat la trei anexe folosite ca locuințe, pe o suprafață de aproximativ 300 mp, extinzându-se și la casa vecină. Până la sosirea forțelor, din cele 3 anexe locuite s-au autoevacuat 5 persoane (1 adult și 4 minori).

După mai bine de 3 ore de luptă cu flăcările, pompierii au lichidat incendiul. Acesta a izbucnit de la un scurtcircuit electric la un cablu defect.

În urma acestuia, două dintre anexe au ars în totalitate, acestea fiind construite din lemn, cea de-a treia a fost afectată în proporție de 90% și se asemenea a fost afectat un perete al casei învecinate. Echipajul SMURD, împreună cu echipajul SAJ, au acordat îngrijiri medicale pentru 3 femei cu atac de panică, acestea refuzând transportul la spital.

Ultima oră

Comentariul meu