Șoferițele de Bolt din Sibiu au opțiunea de a accepta curse cerute doar de femei

„Women for Women”: Șoferițele Bolt din orașele Sibiu, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Timişoara, Oradea, Braşov, Craiova, Ploieşti şi Galați, pot accepta curse inițiate doar de femei.

Bolt anunță că testează „Women for Women”, o opţiune care le oferă conducătoarelor auto posibilitatea de a accepta curse solicitate doar de femei, scrie Mediafax.

Șoferițele de Bolt din Sibiu au opțiunea de a accepta curse cerute doar de femei

Opţiunea este disponibilă în aplicaţie, iar conducătoarele auto care aleg să o activeze vor fi conectate exclusiv cu pasagere. La rândul lor, pasagerele pot utiliza acest serviciu pentru a solicita maşini conduse doar de femei.

Preţul acestor curse este acelaşi cu cel standard, precizează compania.

„Siguranţa şi confortul reprezintă priorităţile noastre, atât pentru șoferii parteneri, cât și pentru pasageri, indiferent de gen, de aceea iniţiativa Women for Women îşi propune să creeze o linie de comunicare directă între şoferii şi pasagerii de gen feminin, în cazul în care femeile preferă să călătorească astfel. Estimările noastre arată că mai puţin de 5% din totalul şoferilor activi pe platforma Bolt sunt femei. Drept urmare, Women for Women încurajează femeile să devină şoferi, să aleagă un loc de muncă cu program flexibil, care le permite să-şi organizeze munca în paralel cu alte activităţi desfăşurate zilnic”, declară Cristian Sălceanu, Bolt Romania Country Manager.

Noua opţiune de călătorie este inclusă în aplicaţie şi poate fi activată sau dezactivată în funcţie de preferinţe – atât de conducătoarele auto, cât şi de pasagere – fiind disponibilă în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Timişoara, Oradea, Braşov, Sibiu, Craiova, Ploieşti şi Galați.

Conducătoarele auto partener Bolt care folosesc această opţiune nu vor fi penalizate atunci când anulează o cursă, dacă persoana care aşteaptă să fie preluată se dovedește a nu fi femeie, deși comanda a fost făcută cu opțiunea Women for Women.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică