Polițistul din Agnita cercetat pentru luare de mită, reținut - Procurorii au propus să fie arestat preventiv

Polițistul din Agnita, acuzat că a luat mită de la mai mulți șoferi în ultimii aproape doi ai, a fost reținut pentru 24 de ore, iar procurorii sibieni au propus să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. 

„Prin ordonanţa din data de 09.09.2022, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat pentru un număr de 5 infracţiuni de luare de mită, inculpatul aflându-se la momentul actual în stare de reţinere pe o perioadă de 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Sibiu. La data de 09.09.2022 a fost sesizat Tribunalul Sibiu, cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile”, a precizat prim procurorul Ion Veștemean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Vă reamintim că, în perioada ianuarie 2021 – august 2022, agentul de poliție rutieră, angajat în cadrul Poliției Orașului Agnita, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a săvârşit un număr de 7 infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu în forma neconstatării de abateri la regimul rutier şi neaplicarea sancţiunilor legale şi, de asemenea, prin instrumentarea unei cauze penale într-o manieră aptă de a duce la exonerarea de răspundere penală a mituitorului, în schimb solicitând şi primind bunuri şi servicii cu o valoare individuală cuprinsă între 100 şi 1600 lei (în valoare totală de aproximativ de 2500 lei). 

În cursul zilei de joi au avut loc mai multe percheziții domiciliare, dar și într-un autoturism. MAI MULTE DETALII AICI. 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică