nunta
Sursa Foto - Pixabay

Un bărbat a fugit de la nunta sa de vineri seară, lăsându-și mireasa în urmă. Incidentul a avut loc în Moinnagh din Madannapet. Mirele, Syed Nazeer (Khaleel), se căsătorea pentru a doua oară fără a-și anunța prima soție. El a fugit de la locul de desfășurare a evenimentului imediat ce și-a văzut prima soție, însoțită de câțiva polițiști, intrând în sală.

Potrivit poliției din Madannapet nu erau încă siguri de locul unde se află Nazeer, notează presa locală.

Prima soție a lui Nazeer, Dr. Sana Samreen, a declarat că a aflat despre ceea ce făcea acesta fără consimțământul ei. Ea s-a grăbit să ajungă la fața locului împreună cu fratele ei Abdul Waheed și cu oficiali de la secția de poliție Santoshnagar.

Nazeer, care se afla pe scenă, a intrat în panică atunci când i-a văzut și a fugit prin spate.

Potrivit tradiției indiene, el se aștepta să primească de la familia primei soții o sumă de bani, însă pandemia a complicat lucrurile, așa că banii s-au lăsat așteptați.

Totuși, fratele primei soții spune că, de fapt, bărbatul a primit de la familia soției mai mult. „Pe timpul pandemiei, el nu a mai putut să plece la lucru, a rămas acasă, iar familia mea i-a suportat toate cheltuielile”, a declarat pentru presa locală fratele primei soții.

Tot acesta a spus că după ce lucrurile au intrat în normal, a cerut din nou banii promiși și pentru că nu i-a primit, s-a înstrăinat de soție, dar a hărțuit-o în permanență cerându-i bani, până când aceasta s-a dus la poliție și a depus o plângere împotriva lui.

Când Syed și-a găsit altă parteneră și a decis să se căsătorească, el a „uitat” să-și lămurească situația cu prima soție.

Ultima oră

Comentariul meu