Pompierul piroman a incendiat casa din Șura Mare din răzbunare - Fosta soție și cei trei copii au rămas fără locuință

O mamă și cei trei copii ai săi au rămas pe drumuri din cauza pompierului sibian care le-a ars casa din temelii. A făcut-o din răzbunare, fiindcă femeia a divorțat de el. Acum, micuții și sibianca au nevoie de un acoperiș deasupra capului, dar și de multe alte bunuri extrem de necesare. Oamenii de bine au început să strângă bani pentru a-i ajuta să se pună din nou pe picioare. 

Pompierul piroman a incendiat casa din Șura Mare din răzbunare - Fosta soție și cei trei copii au rămas fără locuință
Sursa: Facebook/Matei Mihaela Simona-Ceplinschi

Pompierul piroman – Focul pus intenționat, din răzbunare

Noaptea zilei de 1 septembrie va rămâne în amintirea unei mame din Șura Mare și în cea a copiilor ei drept cea mai cruntă din viața lor. Asta din cauză că, un bărbat de profesie pompier, care ar fi trebuit să sară în foc pentru a salva vieți, le-a incendiat casa. A făcut totul din răzbunare, fiindcă femeia a divorțat de el. „Un individ care trebuia să se lupte cu focul pentru a salva vieți a fost cel care a pus focul pentru a se răzbuna pe o mamă divorțată cu 3 copii pentru că s-a despărțit de el. Este halucinant, dar este crunta realitate pe care o trăiesc acești copii alături de mama lor”, a scris, pe Facebook, Matei Mihaela Simona-Ceplinschi, persoana care îi ajută pe cei patru să se pună pe picioare.

CITEȘTE ȘI: Casă din Șura Mare, incendiată de un pompier – A fost arestat preventiv

Pompierul piroman a incendiat casa din Șura Mare din răzbunare - Fosta soție și cei trei copii au rămas fără locuință
Sursa: Facebook/Matei Mihaela Simona-Ceplinschi

În urma incendiului devastator n-a mai rămas nimic. Doar amintirile pe care și le-au făcut în acea casă și câțiva saci cu lucruri afumate, care cu greu mai pot fi folosite. „Dragos, Daria și Mara caută prin sacii de lucuri recuperate și afumate să vadă ce se mai poate folosi. Momentan stau la noi, dar pe termen scurt vor căuta o chirie unde vor încerca să depășească momentul”, spune femeia care îi ajută.

Sprijin financiar pentru cei trei copii și mama lor

Cei trei copii au început școala. Oamenii de bine le-au cumpărat toate cele necesare pentru a se putea întoarce în bănci. Au fost sortate hainele și încălțămintea recuperate din casa arsă. Este nevoie și de bani, pentru a putea fi asigurată plata chiriei pe câteva luni, iar mai apoi pentru refacerea acoperișului, astfel încât structura casei să nu cedeze peste iarnă. 

VEZI AICI IMAGINI DE LA INCENDIU

„Au început, cu ajutorul oamenilor frumoși, să se strângă și bani. Mai este încă nevoie, urgențele fiind asigurarea plății chiriei măcar pe câteva luni și refacerea acoperișului pentru a nu se deteriora structura casei peste toamnă și iarnă. Mai departe vom vedea ce se va face cu casa în funcție de cum se vor derula lucrurile. Vor mai avea nevoie în viitorul apropiat de un laptop și o imprimantă pentru școală.  Lucruri materiale nu prea ajută în acest moment deoarece nu au unde să le ducă. Dacă aveți posibilitatea să ajutați, cu cât de puțin poate fiecare, vă rog să nu închideți ochii la această nenorocire adusă de un nemernic”, este mesajul postat pe Facebook de Matei Mihaela Simona-Ceplinschi, persoana care îi ajută pe cei patru să se pună pe picioare.

Pompierul piroman a incendiat casa din Șura Mare din răzbunare - Fosta soție și cei trei copii au rămas fără locuință
Sursa: Facebook/Matei Mihaela Simona-Ceplinschi

Cei care vor să ajute financiar familia pot dona bani în contul mamei: 

IBAN: RO69INGB0000999904457983

Titular cont: Elena Mirela Popica

Banca: INGB CENTRALA

Moneda: RON

SWIFT: INGBROBU

BIC: INGB

Ultima oră