FOTO: Sibiu - Peste 120 de olari și familii, în Piața Mare. Mii de turiști prezenți la târg

Peste 120 de olari și familii de olari și-au dat întâlnire în Piața Mare din Sibiu, sâmbătă și duminică, la Târgul Olarilor, cel mai vechi eveniment cultural al orașului. Mii de localnici şi turişti au luat cu asalt Târgul, bucurându-se de creații din lut.

FOTO: Sibiu - Peste 120 de olari și familii, în Piața Mare. Mii de turiști prezenți la târg

Sâmbătă 3 septembrie și duminică 4 septembrie 2022, Piața Mare a Sibiului a vuit în forfota și atmosfera târgurilor de odinioară, căci meșteri cu zeci de ani de experiență în ale olăritului şi tineri care inovează în arta ceramicii şi-au dat întâlnire la tradiționalul Târg al Olarilor.

FOTO: Sibiu - Peste 120 de olari și familii, în Piața Mare. Mii de turiști prezenți la târg

Această manifestare emblematică pentru Sibiu și pentru arta olăritului din România a adus în prim-plan nu doar obiecte decorative şi utilitare, precum oale pentru sarmale şi căni pentru ţuică, clopoţei, vaze şi cahle, ci și ateliere de creație. Astfel, copiii, cei mai mici vizitatori ai Târgului Olarilor, au pictat figurine din lut, iar tineri și părinți și-au încercat îndemânarea la roata olarului. Mai mult, meșterii au oferit demonstrații de măiestrie, transformând lutul în oale și ulcele.

FOTO: Sibiu - Peste 120 de olari și familii, în Piața Mare. Mii de turiști prezenți la târg

Juriul de specialitate, prezidat de prof. dr. Ilie Moise, etnolog și cercetător la Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu, a apreciat deopotrivă activitatea olarilor care, de trei-patru decenii, contribuie la dezvoltarea manifestării, cât și pe cea a creatorilor care au inovat prin design și creativitate, acordând diplome meșterilor care s-au afirmat în perimetrul târgului.

FOTO: Sibiu - Peste 120 de olari și familii, în Piața Mare. Mii de turiști prezenți la târg

Ediția 2022 a „Târgului Olarilor” a fost organizată de Consiliul Județean Sibiu, Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Muzeul ASTRA.

Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Judeţean Sibiu.

Acţiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

FOTO: Sibiu - Peste 120 de olari și familii, în Piața Mare. Mii de turiști prezenți la târg

DIPLOME ACORDATE ÎN CADRUL TÂRGULUI OLARILOR 2022

PREMIUL DE EXCELENŢĂ AL JURIULUI

  • RĂTEZEANU ION, Târgu Jiu, jud. Gorj
  • PÁLL ÁRPÁD, Corund, jud. Harghita
  • SITAR ANGELA și DANIEL, Baia Mare, jud. Maramureş
  • MÁTHÉ DENES şi CAROLINA, Corund, jud. Harghita
  • MOLNOS JOZSEF şi JULIANNA, Corund, jud. Harghita
  • BÎSCU IONUȚ IULIAN, Horezu, jud. Vâlcea
  • PLEȘA MIHAELA, Braniștea, jud. Galați

FOTO: Sibiu - Peste 120 de olari și familii, în Piața Mare. Mii de turiști prezenți la târg

PREMIUL PENTRU RECONSTITUIREA CERAMICII ISTORICE

  • COCOCI IONEL, Vădastra, jud. Olt
  • MITROI NICOLETA şi ION, Măldăieni, jud. Teleorman

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII PRIN ATELIERE DE CREAȚIE

  • IOAN BRIȚĂ și CAROLINA COSTINEANU, Dumbrava, jud. Timiş

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII UTILITARE ŞI DECORATIVE

  • MATHE K. ARPAD ŞI IMOLA, Corund, jud. Harghita
  • MATHE ISTVAN, Corund, jud. Harghita
  • BOCȘE RAUL, Leheceni, jud. Bihor
  • FRIGURĂ AIDA și FLORIN, Horezu, jud. Vâlcea

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII FIGURATIVE

  • SAVA NICOLAE, Bistriţa, jud. Bistriţa Năsăud
  • MUGUR FRĂȚILĂ și ASOCIAȚIA „TONAL”, jud. Sibiu

FOTO: Sibiu - Peste 120 de olari și familii, în Piața Mare. Mii de turiști prezenți la târg

PREMIUL PENTRU REVITALIZAREA MEŞTEŞUGULUI TRADIŢIONAL

  • BALINT CSABA şi ATELIERUL SCOUT NOCRICH, jud. Sibiu

PREMIUL PENTRU FOLOSIREA TEHNICILOR TRADIŢIONALE ÎN INOVAREA CERAMICII

  • BLEDEA ADRIANA, Baia Mare, jud. Maramureş

FOTO: Sibiu - Peste 120 de olari și familii, în Piața Mare. Mii de turiști prezenți la târg

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII

  • PĂTRU EUGEN ȘI VIOLETA, Vlădești, jud. Vâlcea
  • ŢAMBREA GHEORGHE şi CARMINA, Horezu, jud. Vâlcea

FOTO: Sibiu - Peste 120 de olari și familii, în Piața Mare. Mii de turiști prezenți la târg

Ultima oră

Comentariul meu

Publică