romani furt paris chanel
Sursa Foto - StirileProTV

Mai mulți români au reușit să spargă depozitul fabricii de parfumuri Chanel, de lângă Paris. Se pare că unul dintre aceștia a fost judecat și condamnat la șase luni de închisoare.

Fabrica din Le Meux, în apropiere de Compiègne, în regiunea Oise, a fost ținta unui jaf, duminică, în jurul orei 3 dimineața. Un grup de bărbați de origine română, din Seine-Saint-Denis, a încercat să fure produse cosmetice și parfumuri fabricate și depozitate la fața locului, relatează cotidianul Le Parisien citat de Valeurs Actuelles.

Un paznic al fabricii a alertat poliția la timp, iar cei șase indivizi au reșit să fugă înainte de a putea lua bunurile.

La fața locului, polițiștii au descoperit că unul dintre geamurile ușii unui depozit fusese spart. Potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere, indivizii au încercat să fure paleții de produse cosmetice, folosind o creangă de aproximativ cinci metri lungime și un țăruș de fier atașat la capătul acesteia. Aceștia au folosit acoperișul furgonetei lor ca pârghie, mai notează jurnaliștii din Franța.

Tentativa de jaf pare a fi un „raid comis de o echipă bine organizată”, a declarat procurorul general, Marie-Céline Lawrysz, pentru Le Parisien.

Infractorii plănuiseră să folosească o autoutilitară pentru „a transporta marfa și două vehicule ușoare pentru a scăpa”. O adevărată „delincvență itinerantă care se deplasează de la un departament la altul”, a spus procurorul.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică