Ravil Maganov, președintele consiliului de administrație al companiei ruse Lukoil, a murit joi, 1 septembrie, după ce ar fi căzut de la fereastra unui spital din Moscova.
Bărbatul era tratat la etajul șase și, potrivit raportului autorităților ruse, decesul a fost cauzat de impactul cu solul, potrivit publicației ruse RBC, relatează ziare.com
Incidentul a avut loc în jurul orei 7.30 dimineața și este luat în calcul și scenariul sinuciderii. Spitalul în care era tratat președintele Lukoil era subordonat Administrației Prezidențiale din Rusia.
Președintele consiliului de administrație al Lukoil, cel mai mare producător privat de petrol din Rusia, a fost liderul uneia dintre puținele companii ruse care a criticat invadarea Ucrainei.
În martie, consiliul de administrație Lukoil a cerut „încetarea cât mai rapidă a conflictului armat”, și-a exprimat „empatia sinceră pentru toate victimele” și a spus: „sprijinim ferm o încetare a focului de durată și o soluționare a problemelor prin negocieri serioase și diplomație”.