Buhnici, amendă de 20.000 de lei pentru declarațiile de la festivalul Neversea

George Buhnici a primit o amendă de 20.000 de lei pentru declarațiile făcute la festivalul Neversea, pentru Antena Stars. Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis aplicarea acestei amenzi, în şedinţa de miercuri.

CITEȘTE ȘI – VIDEO: Derapaj al lui George Buhnici: „Mai mergeţi pe la sală, fetelor! Aş vrea ca pielea voastră să nu aibă vergeturi”

CNCD apreciază că „afirmaţiile făcute de George Daniel Buhnici la adresa femeilor, în cadrul emisiunii TV ‘XNS’, în luna iulie a anului curent, emisiune ce a fost difuzată pe postul TV Antena 1, reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate umană”. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitatea de voturi a celor şapte membri ai Colegiului director prezenţi.

Printre declaraţiile sancţionate s-au regăsit: „Şi-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut şi fete care nu arată foarte bine.Şi nu as vrea să mi se interpreteze, suntem la un festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, mai mergeţi pe la sală fetelor!” şi „Venim la mare ca să vedem piele, aş vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală”.

Ultima oră

Un răspuns la “Buhnici, amendă de 20.000 de lei pentru declarațiile de la festivalul Neversea”