Sibienii s-au educat: Cât la sută din deșeurile aruncate de sibieni la gunoi merg la reciclare

Cele mai recente date ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO-Sibiu arată că în anul 2021 Sibiul a ajuns la un grad de 37% cantitate de deșeuri reciclabile raportat la cantitatea totală de deșeuri colectate. Deși la prima vedere procentul nu pare foarte mare, mai ales că este sub ținta asumată, cantitatea colectată plasează Sibiul pe primul loc în țară din acest punct de vedere.

Conform ”Regulamentului Serviciului de Salubrizare pentru Judetul Sibiu”, ținta pentru cantitatea de deșeuri reciclabile colectate separat (hartie si carton, plastic, metale, sticla, biodeseuri) raportată la cantitatea totală de deseuri municipale colectate era de 60% în anul 2020. Sibiu a atins în anul 2020 un procent de 30%, care a urcat anul trecut până la 37 la sută și este așteptat ca în 2022 să treacă de 40%.

Deși la prima vedere procentul nu pare foarte mare, el este cel mai mare din țară din punct de vedere al reciclării și colectării separate de deșeurilor. De altfel, Sibiul a fost premiat vara aceasta de asociaţia Act for Tomorrow și Societatea Academică Română, municipiul Sibiu devansând Oradea și municipiile Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc și Iași, acestea fiind cele mai preocupate de

Specialiștii evidențiază faptul că în Sibiu deșeurile sunt colectate pe fracții, că fiecare platformă de gunoi este dotată cu recipientele necesare colectării separate și există o frecvență crescută pentru ridicarea deșeurilor. Experții Societății Academice Române au mai punctat faptul că sibienii sunt informați constant cu privire la modul în care trebuie aruncate corect deșeurile, ceea ce a dus la o creștere de la an la an a gradului de conformare al populației. Nu în ultimul rând, sistemul plătește pentru cât arunci a fost apreciat în mod deosebit.

Creșterea gradului de conformare al sibienilor se datorează mai multor factori, de la an la an tot mai mulți sibieni aruncând deșeurile separat corect. Spre exemplu, compania SOMA a îmbunătățește constant procesul de colectare, astfel încât platformele din zonele de blocuri să fie cât mai facil de folosit. În plus, în ultima perioadă Poliția Locală Sibiu a crescut numărul amenzilor aplicate celor care aruncă gunoiul în locuri nepermise.

De asemenea, ADI ECO Sibiu a anunțat recent un nou plan de investiții pentru îmbunătățirea sistemului de colectare separată.

”Obiectivul general al proiectului în reprezintă îmbunătățirea infrastructurii de gestionare a deșeurilor și implicit a calității mediului în județul Sibiu prin extinderea colectării separate şi crearea capacităţilor de tratare în cadrul SMID Sibiu în vederea îndeplinirii obiectivelor legate de creşterea ponderii deşeurilor reciclate, valorificate în totalul cantităţii de deşeuri colectate și reducerea cantității de deșeuri depozitate”, au explicat oficialii ADI Eco Sibiu.

Printre cele mai importante puncte care urmează să fie implementate în perioada următoare enumerăm:

– Construirea de centre de colectare cu aport voluntar  – în special pentru sibienii care vor să scape de unele deșeuri voluminoase în afara campaniilor periodice organizate de Soma.

– Extinderea și modernizarea capacităților de sortare a deșeurilor reciclabile;

– Realizarea de campanii de conștientizare și informare a populației asupra importanței colectării separate a deșeurilor.

Nu în ultimul rând, pentru reducerea cantității depozitate de deșeuri biodegradabile municipale se are în vedere achiziția de echipamente pentru colectarea separată a biodeșeurilor și construirea de capacități noi de tratare a biodeșeurilor.

Primit cu reticență la început, sistemul de colectare separată al deșeurilor din Sibiu devine de la an la an tot mai eficient, în ciuda reținerii inițiale a unor cetățeni. În prezent, Sibiul poate fi considerat din multe puncte de vedere un pionier al gestionării deșeurilor în România.

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. ADI Eco sau despre cum sunt folositi banii de catre o capusa a sistemului care nu face nimic decat sa bata din gura si sa ia bani si salarii grase pentru cei angajati acolo care freaca ridichea…