FC Hermannstadt aproape de colaps - Jucătorii refuză se participe la antrenamente
FOTO FC Hermannstadt / Facebook

Formația pregătită de Marius Măldărășanu are un parcurs excelent în SuperLiga, însă clubul riscă să fie pus pe butuci din cauza problemelor financiare.

Conform GSP.ro, jucătorii lui Marius Măldărășanu refuză să participe la antrenamentul de recuperare programat astăzi, în jurul orei 17:30. Fotbaliștii vor să continue protestul început aseară. Ei recurg la un boicot comun, iar staff-ul acceptă decizia acestora fără obiecții.

În continuare cu o lună restantă, avocatul bulgarului a profitat și l-a convins pe clientul său să nu se mai prezinte nici la antrenamente, nici la meciuri. Plamen și-a ascultat avocatul și nu a mai călcat prin club din acel moment. Cel mai probabil, cazul acestuia va fi soluționat în instanță.

Hermannstadt, protest din cauza banilor la meciul cu FCSB

Imediat după fluierul de start al „centralului” Horațiu Feșnic, jucătorii lui FC Hermannstadt au rămas stană de piatră, în timp ce roș-albaștrii s-au solidarizat cu sibienii și au plimbat mingea în jumătatea lor de teren.

Totul a durat aproximativ 30 de secunde și s-a dorit a fi un protest față de situația delicată a oaspeților, neplătiți de mai multe luni. Ca urmare a acestei stări de fapt, și în lipsa unei perspective, președintele executiv Dani Coman și-a dat demisia pe 11 august.

Ultima oră