bărbat din chirpăr reținut pentru furt - a furat un cal

Un bărbat de 34 de ani, din Chirpăr a fost reținut după ce a furat un cal dintr-un saivan.

bărbat din chirpăr reținut pentru furt - a furat un cal

”La data de 28 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au reținut un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Chirpăr, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Bărbatul este bănuit că, la data de 9 iulie a.c., ar fi pătruns într-un saivan din apropierea orașului Avrig, de unde ar fi sustras o cabalină, iar ulterior ar fi pătruns prin efracție într-o încăpere a unui imobil amplasat în același saivan, de unde ar fi sustras  un dispozitiv electronic.” precizează IPJ Sibiu.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig. 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică